Ghețea, la ZF LIVE: Dobânzile la creditele în lei se vor apropia de 9% în septembrie. Ce spune șeful bancherilor despre posibilitatea denunțării clauzelor abuzive

Publicat: 03 10. 2013, 15:44
Actualizat: 20 03. 2019, 21:34

Dobânzile ridicate la credite reflectă riscurile care există în continuare pe piața bancară, este de părere Radu Grațian Ghețea, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB). În opinia sa, dobânda medie la creditele nou acordate în lei ar urma să scadă în septembrie la 9%, de la 9,51% în august.

„Eu cred că este ceea ce reflectă piața în acest moment. Într-adevăr, marja (dintre dobânda creditelor și cea a depozitelor în lei n.r.) a rămas pentru că ea exprimă riscul, iar riscul nu a scăzut”, a declarat Ghețea joi, la ZF LIVE.

În iulie, diferența dintre dobânda creditelor în lei și dobânda depozitelor în lei, respectiv diferența dintre costul la care băncile creditează populație și costul la care se împrumută de la populație, era de 5,59 puncte procentuale (pp), cu jumătate de punct procentual mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR).

Legat de decizia Guvernului de a nu mai amâna posibilitatea denunțării clauzelor abuzive din contractele de credit, Ghețea a precizat că măsura este susținută de comunitatea bancherilor, în special datorită introducerii conceptului de tribunale specializate.

„Noi am luat notă și de faptul că la nivelul Ministerului Justiției există inițiativa, proiectul de înființare a tribunalelor speciale care în opinia noastră trebuie luat în seamă. Nu trebuie să ținem cu dinții, dom’le să mergem până la Înalta Curte de Casație și Justiție”, a spus președintele ARB.

Ghețea a mai precizat că dacă executivul are nevoie de sprijin, comunitatea bancherilor este dispusă să ajute cu un glosar de termeni sau să ofere cursuri de specializare pentru judecători la Institutul Bancar Român (IBR).

„Dacă ni se va cere sprijinul o vom face cu cea mai mare plăcere, la fel cum și Banca Națională va contribui la crearea cadrului ca acele tribunale specializate să funcționeze corespunzător”, a arătat el.

Președintele CEC Bank s-a arătat totodată încrezător asupra faptului că în prezent, în contractele de credit încheiate de bănci nu mai există clauze abuzive.

„Nu cred că în momentul de față în contractele care se vând la raft, pentru că așa este, creditele de nevoi personale, creditele de locuințe se vând la raft, nu cred ca vreo bancă să aibă clauze abuzive”, a spus el.

Întrebat dacă se așteaptă ca băncile să piardă în instanțe procese pentru că nu și-ar fi informat corespunzător clienții cu privire la riscurile unui împrumut în franci elvețieni, Ghețea s-a arătat optimist.

„Nu mă tem pentru că nu văd o instanță care să dea un verdict de genul că o bancă nu a explicat suficient. Când ai făcut un contract, ai făcut un contract. Dacă ar fi existat niște dispoziții gen Directiva 48 și nu le-am fi ascultat, atunci da”, a spus el.