Instabilitatea economică îi face pe europenii să păstreze lichidități de 1.000 miliarde

Publicat: 11 02. 2016, 17:22

Banii aflați în circulație în cele 19 state din zona euro totalizau 1.080 miliarde euro la finele lunii decembrie, cu aproximativ 8% mai mult decât la începutul anului trecut.

Valoarea a crescut de aproape două ori în ultimii zece ani, după ce în timpul crizei financiare a urcat constant, un trend care reflectă temerile privind zona euro și băncile din regiune, dar și exasperarea populației cu dobânzile mici la depozite, potrivit Reuters.

Această creștere poate fi justificată parțial și de politica de relaxare monetară.

Fenomenul este determinat inclusiv de nervozitatea privind zona euro și instituțiile de credit din regiune, iar amploarea creșterii arată că nu este limitat doar la țările cu dificultăți financiare.

„Sunt două chestiuni: lipsa de încredere în sistemul bancar și îngrijorarea în privința posibilelor variante de investiții”, a declarat Stavros Zenios, fost membru al board-ului băncii centrale a Ciprului.

Preferința populației pentru cash are un impact negativ asupra depozitelor din bănci și slăbește astfel situația fianciară a acestora. În timp ce valoarea banilor aflați în circulație a crescut anul trecut, depozitele au consemnat un avans de patru ori mai lent.