Legea recalculării pensiilor. Marius Budăi a anunțat că 42.000 de pensionari vor primi acasă deciziile de recalculare până la Paști

Publicat: 22 03. 2019, 15:53

„Aseară am avut o întâlnire foarte bună cu toți directorii Caselor de Pensii din țară, suntem în postura să transmitem pensionarilor că în Legea recalculării pensiilor, din cei 100.000 de pensionari care sunt încadrați în această lege, până la sărbătorile de Paști vor primi un număr de 42.000 de pensionari deciziile acasă. Vom încerca punerea în plată a cât mai multe decizii tot până în sărbătorilor de Paști, dar avem un calendar pe care trebuie să-l respectăm”, a declarat ministrul Muncii.

Marius Budăi a mai spus că pentru restul deciziilor se va lucra, începând de săptămâna viitoare, în paralel, cu restul activităților zilnice, astfel încât să se poată încheia recalcularea tuturor pensiilor până la 30 septembrie 2019.

„Am format un grup de lucru compus din experți de la fiecare casă de pensii. Am discutat despre resursa umană de care avem nevoie, despre tot ce înseamnă tehnică, despre software-ul de care avem nevoie pentru această activitate”, a mai spus Budăi.