Leul își continuă deprecierea în raport cu moneda euro. 4,7635 de lei pentru un euro

Publicat: 13 11. 2019, 14:03

Practic, acesta este cel mai ridicat nivel din ultimele 8 luni, respectiv din 14 martie, când un euro a fost cotat la 4,7640 lei. Maximul istoric de 4,7648 lei pentru un euro a fost atins pe 25 ianuarie 2019, la câteva săptămâni după adoptarea OUG 114/2018.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a descris evoluția din ultima vreme a cursului de schimb al monedei naționale drept fluctuații minore, după prezentarea deciziilor de politică monetară luate miercuri, 6 noiembrie, de Consiliul de Administrație al instituției.

Leul a demarat o tendință de depreciere față de euro în ultimele două luni și jumătate, mai precis începând cu luna septembrie. Scăderea este de circa 4 bani pe perioada analizată.

Cursul oficial de miercuri, 6 noiembrie, a fost de 4,7626 lei/euro, aceasta fiind și prima zi din ultimele trei săptămâni când a fost afișat un curs mai mare de pragul de 4,75 lei.

Isărescu spune că fluctuația leului, între 4,72 și 4,76 unități pe euro este minoră în comparație cu evoluțiile forintului în Ungaria sau ale zlotului în Polonia, care au înregistrat variații mult mai mari.

Analiștii de la BT Capital Partners notează într-un raport adresat investitorilor datat 29 octombrie că dacă presiunea asupra leului se menține, cu un curs situate peste 4,735, și se ajunge ulterior la pragul de 4,77, am putea asista la continuarea deprecierii monedei naționale până la 4,8 lei pentru un euro pe termen scurt/mediu.