Investiții. 50 de milioane lei în extinderea unei rețele cu apă și canalizare. Patru localități beneficiază de proiect

Publicat: 31 01. 2021, 19:28

Locuitorii din comunele Braniștea, Ciceu Mihăiești, Petru Rareș vor beneficia de apă curentă iar cei din Petru Rareș și Uriu vor fi racordați și la canalizare în cadrul unui proiect de aproximativ 50 de milioane lei, lansat de operatorul local Quabis Bistrița – Năsăud.

Investiția reprezintă doar o etapă din proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Bistrița-Năsăud (Master Planul de apă și canalizare – etapa II). Acesta a fost semnat în martie, anul trecut, are o valoare totală de 239,2 milioane euro și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Conform datelor publicate de compania locală de apă și canalizare, principalele obiective ale investiției pentru care a lansat vineri licitația sunt montarea unor conducte noi de aducțiune, în lungime de 9,4 km, construirea a două noi stații de pompare apă potabilă, pe conducta de aducțiune, ridicarea unei gospodării de apă formată din rezervor de înmagazinare și stație de clorinare, extinderea rețelei de distribuție, în lungime de 28 km, extinderea rețelei de canalizare, în lungime de 28 km, construirea a zece noi stații de pompare apă uzată, conducte de refulare în lungime de 2, 1 km și reechiparea a șapte stații de pompare apă uzată, deja existente.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 29 martie.

Lucrările trebuie realizate în 24 de luni, după semnarea contractului cu câștigătorul licitației și predarea ordinului de începere, iar garanția pentru acestea este de 36 luni.

Operatorul local de apă și canalizare Aquabis Bistriţa-Năsăud este o societate sub autoritatea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud și își desfășoară activitatea în șase zone distincte din județ.

Nu este primul proiect de mare anvergură în care este implicată compania. În 2003 a obținut 29,2 milioane euro, finanțare europeană prin programul ISPA; pentru „Reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în zona urbană Bistriţa. În 2010 a investit 200 milioane lei, tot fonduri europene, în „Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judeţul Bistriţa-Năsăud” iar în 2017 s-au investit alte 12 milioane euro în extinderea rețelelor.