Patru dintre cele mai mari companii de asigurări din România, suspectate că refuză să emită polițe RCA pe o lună. Anunțul făcut de ASF

Publicat: 12 06. 2017, 16:39

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, conform cărora nu toate societățile de asigurare oferă cotații pentru polițele RCA pe durata de o lună, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat declanșarea unor controale în regim de urgență pe această temă la societățile: Asirom, Generali, Groupama și Uniqa”, se arată într-un comunicat al ASF.

Rezultatele vor fi făcute publice după finalizarea acțiunilor de control, precizează ASF.

Potrivit noii Legi RCA, polițele de răspundere civilă auto pot fi emise pentru perioade scurte, cum ar fi o lună sau multiplu de o lună.

ASF este autoritatea națională pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital, care însumează peste 10 milioane de participanți.

Principalele obiective ale ASF sunt protecția consumatorilor și asigurarea stabilității, transparenței și bunei funcționări a piețelor financiare non-bancare