RADET: Noua companie Termoenergetica începe negocierile pentru noul contract de furnizare cu ELCEN

Publicat: 27 11. 2019, 10:53

„RADET anunță că noua companie Termoenergetica va începe de azi (miercuri, n.r.) negocierile pentru noul contract de furnizare cu ELCEN. Încă din luna iulie am solicitat încheierea unui nou contract de furnizare a energie termice, corect, din care să fie eliminate clauzele care au generat conflictele economico—financiare și o mare parte din penalități, propunerile fiind transmise în mai multe rânduri către Ministerul Energiei, partenerului contractant și ANRE”, informează RADET, printr-un comunicat de presă.

Solicitările sunt „normale, corecte și realiste” și au în vedere specificul serviciului de furnizare a energiei termice, dar mai ales evitarea precedentului, respectiv a experienței avute de RADET, punctează reprezentanții Regiei. Potrivit acestora, refuzul eliminării acestor clauze și introducerea oricăror alte clauze impuse de ELCEN, care nu sunt în concordanță cu acest specific vor duce la „îngroparea” noii companii.

„Una dintre solicitări a avut în vedere calcularea tarifului pentru operatorul serviciului de energie termică (Compania Energetică București) la nivelul cheltuielilor unui an calendaristic, având în vedere că practică a dovedit faptul că în perioada sezonului cald, RADET s-a aflat în imposibilitatea de a achita facturile ELCEN la termenele scadente. Vă reamintim că serviciul de termoficare are un puternic caracter sezonier care creează un dezechilibru financiar între veniturile obținute în sezonul cald și cele încasate în sezonul rece”, mai arată sursa citată.

Doar aproximativ 15% din cifra de afaceri este realizată pe perioada verii, în timp ce 85% este facturată în sezonul rece.

O altă solicitare a avut în vedere majorarea perioadei de grație de la 30 de zile la 40 de zile pentru plata facturii către producător, după care acesta poate percepe penalități de întârziere.

„Această prevedere a fost cerută pentru asigurarea unui flux de numerar suficient, deoarece este bine știut faptul că decalajul de 10 zile între data emiterii facturii de cumpărare a energiei termice de la producător și dată emiterii facturii către client a generat penalități de întârziere”, mai punctează RADET.

Magistrații Curții de Apel București au decis pe 11 noiembrie, definitiv, falimentul RADET, fiind menținută, astfel, decizia din primă instanță a Tribunalului București.