Fostul prim-ministru Ilie Bolojan își contrazice propriile declarații publice. În ziua în care noul premier Luca Niculescu s-a prezentat în fața Parlamentului pentru a cere votul de învestitură, liderul liberalilor îi transmitea succesorului său în funcția de conducere a Guvernului că „nu are nicio șansă să rezolve problemele structurale, precum cele din Sănătate, cele legate de salarizarea unitară sau cele privind sumele imorale pentru magistrați”. Mai nou, într-un interviu acordat publicației Profit.ro, la o săptămână după ce Luca Niculescu a preluat cârma Executivului, Bolojan afirmă că, de fapt, „nu a spus” că noul premier nu va putea să rezolve problemele enumerate.
De asemenea, deși a declarat, în luna august, cu subiect și predicat, că „indiferent” ce Guvern va conduce România în toamnă, acesta „va fi pus să indexeze salariile”, fostul premier spune acum că „nu a spus asta”, ci doar că Executivului „îi va fi foarte greu” să nu adopte indexarea.
Totodată, liderul PNL a explicat motivele pentru care, în iulie 2025, după doar o săptămână de când a preluat funcția de șef al Guvernului, a preferat creșterea cotei TVA mai degrabă decât o reformă temeinică a administrației publice și a transmis că, din punctul său de vedere, măsura va rămâne în vigoare și în mandatul lui Luca Niculescu.
Înainte de votul pentru învestitura Guvernului Niculescu, Ilie Bolojan, afirma, în plenul Parlamentului, că noul premier „nu are nicio șansă să rezolve probleme structurale” precum cele din Sănătate sau cele legate de salarizarea unitară și de pensiile magistraților. Declarațiile erau formulate direct la adresa succesorului său.
„Nu aveți nicio șansă, domnule Luca Niculescu, să rezolvați probleme structurale precum cele din Sănătate, cele legate de salarizarea unitară sau cele privind sumele imorale pentru magistrați. Ce o să faceți? Am așteptări scăzute de la acest Guvern”, spunea fostul prim-ministru înaintea votului decisiv pentru noul Executiv cu puteri depline.
Totuși, întrebat specific despre acea declarație, liderul PNL a punctat că, de fapt, nu l-a subestimat, la nivel declarativ, pe cel care i-a luat locul în fotoliul de prim-ministru.
„Nu am spus că nu va putea. Sunt așteptări scăzute, cunoscându-i pe ocupanții posturilor și ce n-au făcut înainte”, a transmis Ilie Bolojan.
Mai mult, întrebat despre afirmațiile pe care le-a făcut în luna august, conform cărora „indiferent ce guvern va fi în toamna acestui an, vom fi în situația în care va fi pus să indexeze salariile”, fostul premier a precizat că, de fapt, se refera la faptul că Guvernului „îi va fi foarte greu”, nu imposibil să refuze indexarea salariilor.
„Nu am spus asta. Am spus așa: având în vedere că timp de 2 ani de zile au fost plafonate, va fi foarte greu pentru orice fel de guvern, pentru că inflația a rupt din puterea de cumpărare, să nu indexeze într-o anumită formulă. Am spus că va fi foarte greu.
Dacă ar fi dat legea salarizării în august, când nu pierdeam nici cele 770 de milioane de euro (n.r. – din PNRR), era o indexare cinstită. Ce înseamnă cinstită? Cei care au salarii mult mai mari decât ar trebui să le aibă, nu li s-ar fi indexat nimic, iar cei care sunt astăzi la un nivel de salarizare sub cel normal, li s-ar fi indexat nu cu rata inflației, ci cu 20%, cu 25% și s-ar fi corectat puțin inechitățile. Așa, inechitățile, dacă doar se indexează, indiferent cu ce procent, vor fi și mai mari”, a explicat Ilie Bolojan.
Întrebat și despre creșterea TVA-ului, măsura fiscală care a generat reacții furibunde din partea consumatorilor și a reprezentanților mediului de afaceri, Ilie Bolojan s-a întrebat de ce – în cazul în care aceasta nu a fost benefică pentru economia României – noul Guvern nu a propus reducerea taxei.
„Înțeleg că a fost o măsură care n-a fost bună. Oare de ce credeți că actualul guvern n-a redus TVA-ul ca primă măsură? Cum a urlat vreo 3, 4, 5 de zile? De ce credeți? Eu nu sunt un populist. Ar trebui să dau vina pe contexte. Vedeți ce caută acum? Moștenirea dezastruoasă.
Nu. România trebuia să-și restructureze și veniturile. Nu poți să ai un sistem de sănătate funcțional, un sistem de educație, investiții, dacă n-ai venituri corespunzătoare. Nu poți să ai venituri de tip anglo-saxon, mici, cheltuieli sociale și aparat de stat de tip nordic și apucături balcanice în administrarea banului public. Ăsta este cocktail-ul care te duce la o explozie”, a precizat Ilie Bolojan pentru Profit.ro.