Secretarul de stat din Ministerul Energiei avertizează asupra majorării facturilor din toamnă, în contextul închiderii centralei de la Cernavodă
Secretarul de stat din ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat joi seară la Antena 3 CNN că, în contextul stării de urgență energetice, România depinde de importuri, la prețuri ridicate. Acesta avertizat că prelungirea situației actuale pe piața regională ar putea genera o majorare a facturilor românilor la energie cu 10-15% la renegocierea contractelor, în toamnă.
„Pot apărea alte situații, în toamnă sau, mă rog, atunci când se vor renegocia contractele. Să fie o creștere mai mare, să zicem, de 10-15%”, aprecizat acesta.
România depinde de importuri la tarife mari
Pe fondul stării de urgență energetice, după oprirea și celui de-al doilea reactor al centralei de la Cernavodă, Bușoi a afirmat că, într-adevăr, România depinde de importuri la prețuri semnificativ mai mari.
„Seara, într-adevăr, ne bazăm pe importuri (…). La niște prețuri sensibil mai mari”, a declarat Bușoi, la Antena 3 CNN.
Potrivit secretarului de stat din Ministerul Energiei, prelungirea crizei energetice mai mult de două săptămâni va avea un impact asupra renegocierii contractelor de energie electrică. Bușoi a subliniat că o astfel de estimare depinde și de evoluția prețurilor de pe piețele regionale.
„Dacă această închidere va fi în vigoare 10 zile, două săptămâni, cred că efectul pe prețurile consumatorilor la renegocierea contractelor, așa cum s-a spus mai devreme în materialul informativ, va fi unul marginal, nesemnificativ”, a explicat secretarul de stat”, a afirmat Bușoi.
Primele efecte ale opririi centralei de la Cernavodă
Centrala nucleară de la Cernavodă a fost oprit joi 13 august la ora 7 dimineața. La doar câteva minute după închiderea celui de-al doilea reactor, România a început să resimtă din plin efectele: pentru prima dată, țara noastră a importat energie la orele prânzului.
Când vor fi repornite reactoarele de la Cernavodă
Nimeni nu poate spune când anume va fi repusă în funcţiune centrala nucleară. Prognozele hidrologilor indică scăderi constante ale nivelului apelor Dunării, pentru următoarele zile, iar la nivel european urmează două săptămâni de „foc”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Buşoi.
sursa video: Antena 3 CNN