Statul care a dat în judecată VW. Care sunt plângerile împotriva producătorului de mașini

Publicat: 16 05. 2016, 15:00

Fondul norvegian, deținut de stat este deranjat de pierderile sufeite în urma prăbușirii prețului la acțiunile VWdupă ce a ieșit la iveală folosirea unui soft care truca emisile de noxe ale mașinilor. Banca centrală norvegiană care administrează fondul consideră că producătorul de autovehicole este direct responsabil pentru aceste pierderi finacaiare.

„Avocații noștri consideră că modul în care grupul a acționat justifică cererea de reparații în cadrul legislației germane. În calitate de investitor, este responsabilitatea noastră să păstrăm părțile pe care le deținem în Volkswagen”, a declarat  adiministartorul fondului.

La rândul său agenția de informații finaciare Bloomberg precizează că fondul, alimentat din veniturile încasate de pe urma hidrocarburilor norvegiene, este cel mai amre din lume  și ocupă locul patru pe lista acționarilor VW unde deține 1,64% din capital.

Până în prezent  grupul VolksWagen a cheltuit nu mai puțin de 16,2 miliarde de euro după declanșarea scandalului manipulării testelor de emisii la unele motoare diesel, iar problemele sale judiciare sunt abia la început. Mai multe acțiunii în justiție au fost deschise împotriva celui mai mare producător de autovehicole din Europa atât în SUA cât și în Olanda.