Stelian Tănase a cerut ștergerea datoriilor TVR de 122 de milioane de euro de la bugetul de stat

Publicat: 05 03. 2014, 15:07
Actualizat: 06 02. 2019, 20:31

„Noi am cerut la cele mai înalte niveluri ca să fim iertați de ea. Asta se poate face o singură dată”, a spus Stelian Tănase. El a mai spus că acest lucru este posibil numai cu avizul Comisiei Europene.

„Dar trebuie să facem acest lucru pentru că sunt datorii cumulate, unele, repet, consecința unor decizii care s-au luat la acea vreme”, a spus Stelian Tănase.

„Am vorbit despre iertarea datoriilor chiar la Ministerul de Finanțe, de mai multe ori. O televiziune îndatorată e în genunchi și o televiziune independentă este o televiziune care stă pe propriile ei resurse. Noi ne luptăm cu fantomele trecutului. Eu mă străduiesc să plătesc datoriile făcute de alții în timp”, a spus Stelian Tănase. El a precizat că numai o treime din aceste datorii sunt ca urmare a modului în care a fost condusă televiziunea publică. „Restul aparține guvernanților, politicienilor care au luat decizii proaste, care au dezavantajat televiziunea”, a spus Stelian Tănase.

„Eu cred că primul lucru pentru a produce o televiziune independentă și puternică și în serviciul public, așa cum îmi doresc, este ca aceste datorii să dispară în termenul cel mai scurt posibil (…) Plata datoriilor va face din TVR o televiziune puternică. Aceste datorii nu le-a dus nimeni acasă (…) Aici nu duce nimeni banii acasă, ei se duc într-o mașinărie enormă de produs pierderi, care înseamnă vechi structuri, personal excedentar, avem niște echipamente de 40 de ani, care sunt foarte energofage și plătim niște facturi pe care alte televiziuni private nu le plătesc. Toate aceste lucruri au crescut datoria”, a spus Tănase.