Un număr de 9 bănci au împrumutat 2,8 miliarde euro de la BNR

Publicat: 10 09. 2012, 14:13
Actualizat: 02 02. 2019, 07:03

Banca Națională a României (BNR) a împrumutat luni 9 bănci cu suma de 12,56 miliarde lei ( 2,8 miliarde de euro) prin operațiuni repo, ușor sub valoarea solicitată lunea trecută, de 12,96 miliarde lei.

Prin licitațiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale și preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămână.

Săptămâna trecută 10 bănci au atras de la BNR cele 12,96 miliarde lei, după ce în precedentele patru astfel de operațiuni banca centrală a limitat sumele disponibile la șase, cinci și patru miliarde de lei.

Un efect negativ al plafonărilor a fost creșterea randamentelor la titlurile de stat.

Astfel, Finanțele au respins în august trei din cele cinci licitații pentru vânzare de titluri de stat, considerând că randamentul cerut de acestea este prea mare. Drept urmare, Trezoreria a împrumutat în august 1,4 miliarde lei, puțin peste jumătate din suma vizată, de 2,5 miliarde lei.

Ministerul Finanțelor organizează luni o licitație pentru certificate cu scadența la opt luni, prin care urmărește să atragă 700 milioane lei. La precedenta licitație pentru astfel de certificate, administratorii datoriei publice au împrumutat 700 milioane lei, la un randament mediu de 6,11% pe an.

Dobânzile afișate luni de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) și atrase (ROBOR) cu scadența la o săptămână se plasau la 4,94 – 5,44% pe an.