Warren Buffett a fost dat în judecată

Publicat: 04 12. 2014, 17:27

NetJets Association of Shared Aircraft Pilots a acuzat compania că a „inventat” un pilot pe Twitter, obligându-i pe ceilalți piloți să lucreze mai puțin, în timp ce operatorul i-a amenințat cu disponibilizarea chiar pe cei care respectau „ordinele”. NetJets este acuzată și că a publicat fotografiile unor piloți care organizaseră un protest legal, scrie cnbc.com

Compania lui Buffett a fost acuzată de infiltrarea ilegală pe un forum protejat cu parolă, care aparține piloților. NetJets este specializată în deținerea „fracționară” a aeronavelor, pentru folosirea în comun.

Astfel, antreprenori bogați precum Buffett pot călători în deplină discreție, la bordul unor aeronave foarte luxoase. NetJets a revenit la profitabilitate după ce în 2009 a înregistrat o pierdere de 711 milioane dolari și se extinde pe piețe majore, precum China.

Pedro Leroux, președintele grupului piloților de la NetJets, a spus că angajatorul „încearcă să distrugă sindicatul și să-i oblige pe piloți să renunțe la protestul lor, două lucruri care nu se vor întâmpla niciodată”.