12 angajați ai unei firme din Franța au fost CONCEDIAȚI după ce au REFUZAT să vină în ROMÂNIA

Publicat: 22 06. 2012, 08:39
Actualizat: 22 06. 2012, 08:39

Doisprezece salariați au fost concediați recent de o companie de marketing senzorial, Mood Media, din Franța după ce au refuzat transferul în România, au anunțat surse concordante, citate de Le Figaro, în ediția electronică.

Nathalie Dussert, în vârstă de 48 de ani, angajată de 13 ani a acestei companii, a aflat, împreună cu alți 11 colegi ai săi la 12 aprilie că postul său va fi transferat în România, relatează AFP.

„Am fost concediată pe baza unui motiv personal, dar este vorba despre o concediere economică”, afirmă ea. „Am avut la dispoziție 15 zile pentru a accepta sau a refuza. A trebuit să punem întrebările corect, pentru că ne-au spus că ne vom păstra salariul din Franța dar, ajungând la fața locului, ni s-a făcut un nou contract românesc cu 632 de euro pe lună, fără asigurare de sănătate”, a declarat ea. Dussert intenționează să sesizeze justiția în legătură cu acest caz.

Compania Mood Media, un grup mondial specializat în marketing senzorial, are 163 de salariați în Franța. Directorul juridic al Mood Media, Bruno Besson, susține că în cazul unui transfer de activitatea, „legea obligă” la transferul automat al contractelor și nu permite „concedierea din motive economice”. Dacă un salariat acceptă propunerea, el va câștiga „același salariu plătit de compania românească”, adaugă el.

Alain Hinot de la sindicatul CGT susține că angajatorul a „vrut să evite un plan de salvare a locurilor de muncă, mai dificil”, prezentând situația ca pe un „pretins transfer” și nu ca pe o delocalizare.