„Acestea sunt cadavre!” Victime ale tragediei din Ucraina au căzut lângă un orfelinat

Publicat: 23 07. 2014, 16:15
Actualizat: 14 08. 2014, 02:41

Una dintre educatoarele copiilor, Valentina, povestește că aceștia au fost îngroziți. „Acestea sunt cadavre!”, au strigat copiii, potrivit educatoarei.

Aceasta a arătat un crater format în iarbă după căderea cadavrului unei femei, în apropierea locului unde se jucau copiii. Unii dintre orfani țipau, alții stăteau jos și plângeau, a povestit Valentina.

Un avion Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines, cu 298 de persoane la bord, s-a prăbușit joi în estul Ucrainei, cel mai probabil doborât de o rachetă. Toate cele 298 de persoane aflate la bord și-au pierdut viața.