După Michelangelo, Florida îl INTERZICE în școli și pe Shakespeare. De unde a pornit totul

Publicat: 10 08. 2023, 10:11
După Michelangelo, Florida îl interzice în școli și pe Shakespeare. De unde a pornit totul / Sursa FOTO: wikimedia.org

După Michelangelo, statul american Florida îl interzice în școli și pe Shakespeare.

William Shakespeare este cenzurat în unele școli din Florida pe fondul confuziei legate de o nouă lege semnată de guvernatorul Ron DeSantis.

Ce lege a dat Ron DeSantis

În Florida, marile nume ale artei și literaturii intră sub incidența noilor legi date de guvernatorul Ron DeSantis, candidatul republican la Casa Albă.

Astfel, după Michelangelo, acum operele lui Shakespeare sunt în vizorul autorităților pentru că ar fi prea explicite din punct de vedere sexual. Acesta este motivul pentru care districtul școlar al comitatului Hillsborough a interzis „Romeo și Julieta” și a cenzurat părți din „Macbeth” și „Hamlet”.

Această decizie își are rădăcina în regulile aprobate de DeSantis, conform cărora temele sexuale pot fi abordate în școală doar în timpul orelor de sănătate. Legea interzice să se vorbească la ore despre orientarea sexuală și identitatea de gen.

Piesele lui William Shakespeare, potrivit Hillsborough County School District, de lângă Tampa, au un conținut prea explicit din punct de vedere sexual. De exemplu, se consideră că „Romeo și Julieta” sugerează faptul că cei doi protagoniști s-au dedat la relații premaritale.

„Există vulgarități în Shakespeare”, a declarat Joseph Cool, profesor la Liceul Gaithner din comitatul Hillsborough. El a adăugat că cenzurarea „vulgarităților” și citirea doar a unor „extrase” din piese precum „Macbeth” și „Hamlet” va permite ca Shakespeare să continue să fie predat în școli, în același timp evitând conținutul sexual. Astfel, vor fi respectate legile Floridei.

Scandal cu „David”, faimoasa sculptură a lui Michelangelo

Comitatul Hillsborough a transmis că, de acum încolo, profesorii vor preda doar fragmente din operele emblematice ale dramaturgului englez, omițând secțiunile cu conținut sexual.

Recent, multe școli din Florida și-au revizuit drastic programele școlare pentru a nu se expune criticilor și plângerilor venite din partea asociațiilor de părinți.

Recent, tatăl unui băiat care învață la Tallahassee Classical School s-a plâns că elevii au fost expuşi la pornografie după ce au văzut sculptura „David”, a lui Michelangelo. În urma acestui scandal, o profesoară a fost nevoită să demisioneze.