Europarlamentarii britanici și-au luat rămas bun de la UE ținându-se de mâini și cântând cu „ochii în lacrimi”

Publicat: 29 01. 2020, 22:47

Imediat după finalizarea votului pentru aprobarea Acordului Brexit, zeci de europarlamentari britanici s-au ridicat în picioare și au cântat „Auld Lang Syne”, ținându-se de mâini și vizibil emoționați. 

„Auld Lang Syne” este un cântec folosit de multe țări din lume, de obicei cu ocazia festivităților de Anul Nou, pentru a marca sfârșitul anului precedent la miezul nopții. 

Totodată, imediat după finalizarea procedurilor de vot, Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii Europene, a spus că acesta este „un nou început” și a urat „toate cele bune” Marii Britanii.

Marea Britanie, membră a comunității europene din ianuarie 1973, se va retrage oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, la ora locală 23.00 (1 februarie, 0.00, ora Bruxellesului). Va urma o perioadă de tranziție, până pe 31 decembrie 2020, în care Marea Britanie va continua să aplice reglementările europene.