Prima pagină » Știri externe » Incendiu devastator într-un hotel din New Delhi: 21 de persoane au fost ucise

Incendiu devastator într-un hotel din New Delhi: 21 de persoane au fost ucise

21 de persoane au murit miercuri într-un incendiu izbugnit într-un hotel din Malviya Nagar, sudul orașului New Delhi. Potrivit postul de televiziune CNN-News18, 18 dintre persoanele decedate erau cetățeni din Bangladesh, Nigeria, Mozambic și Liberia.

Incendiu devastator într-un hotel din New Delhi

Incendiul a izbucnit puțin înainte de ora 9:00 (6:30 ora României), iar opt autospeciale de pompieri au fost trimise pentru a stinge incendiul, a anunțat poliția într-un comunicat.

Mai multe persoane au sărit din clădirea în flăcări din Malviya Nagar, sudul orașului Delhi, pentru a scăpa de flăcări, au declarat martorii, locuitorii trăgând saltele dintr-un magazin din apropiere pentru a încerca să-și amortizeze căderea.

„Oamenii au întins saltele, iar o femeie de la etajul trei a sărit pe ele cu un copil mic”, a declarat martorul Sher Khan.

Imaginile de la televizor au arătat două persoane sărind de la un etaj superior al clădirii în timp ce aceasta era cuprinsă de flăcări.

Localnicii care au ajutat la operațiunile inițiale de salvare au declarat că incendiul a izbucnit la parterul și la primul etaj al clădirii cu patru etaje, prinzându-i pe cei de la etajele superioare.

„Există un magazin de saltele aici… Am luat saltelele de acolo și le-am așezat pe stradă pentru a-i ajuta pe cei care săreau din clădire”, a declarat Wasim Raja, un rezident local, pentru agenția de știri ANI.

Încendiul ar fi izbugnit în restaurantul hotelului

Incendiul a fost stins în jurul prânzului, a declarat un martor pentru Reuters.

„Prin eforturile coordonate ale poliției, serviciilor de pompieri și altor echipe de intervenție în caz de urgență, peste 40 de persoane au fost salvate și transferate la spitalele din apropiere pentru tratament medical”, a declarat poliția.

„Cu profundă tristețe, 21 de persoane au fost declarate decedate în acest incident tragic”, au precizat autoritățile.

Un purtător de cuvânt al Institutului de Științe Medicale All India, administrat de stat, a declarat pentru Reuters că spitalul a primit 13 pacienți, dintre care doi se aflau în stare critică.

„Se pare că la parterul clădirii funcționa un restaurant… cel mai probabil incendiul a fost legat de acel restaurant”, a declarat reporterilor Jitendra Kumar, un oficial al administrației locale.

Prim-ministrul Narendra Modi și-a exprimat condoleanțe pentru pierderea de vieți omenești într-o postare pe X.

„Autoritățile oferă toată asistența posibilă celor afectați”, a mai spus el.


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mi-era teamă să REFUZ”! Scandal în jurul lui Alexandru Toader. O studentă susține că acesta ar fi încercat să o sărute
Digi24
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Cancan.ro
Claudia Ion și ispita-pilot, scandal monstru într-un club din Timișoara! Fosta lui Mocăniță l-a altoit, în văzul tuturor
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Adevarul
Silicon Valley preia puterea, Rusia exploatează haosul. Nouă tactică a Kremlinului, dezvăluită de românul care predă diplomație la Oxford
Mediafax
Șase cățeluși din Finlanda au cucerit MILIOANE de oameni. Conceptul neobișnuit care îi relaxează și pe străini
Click
Fiul Mădălinei Apostol rupe tăcerea! Cine i-ar fi furat gențile mamei sale în valoare de zeci de mii de euro?
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Scandal cu iz de telenovelă la vârful Armatei! A sunat la 112 după o ceartă conjugalā cu generalul Berdilă
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Cranii vechi de 5.000 de ani dezvăluie un secret tulburător al primilor regi ai Egiptului
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic