Mesajul transmis de Iran, la scurt timp după ce bazele militare americane din Irak au fost bombardate

Publicat: 08 01. 2020, 09:24

„Iranul a luat și a încheiat măsuri proporționale, de autoapărare, conform Articolului 51 al Cartei Națiunilor Unite, vizând baza de la care a fost lansat un atac laș asupra cetățenilor și oficialilor noștri”, a scris Zarif pe Twitter. 

„Nu căutam o escaladare a tensiunilor sau un război, dar ne vom apăra împotriva oricărei agresiuni”, a concluzionat ministrul iranian. 

Mai multe baze militare americane din Irak au fost lovite, miercuri dimineața, de rachete balistice lansate de Iran. 

Un șef al armatei iraniene a promis un atac „mai puternic și mai devastator” dacă SUA va răspunde cu alte atacuri împotriva Iranului sau a forțelor iraniene în Irak.

Președintele american Donald Trump nu a transmis un comunicat oficial până la ora transmiterii acestei știri, dar a scris pe Twitter că „totul este bine”.