NATO: Forțe ruse se află „în continuare pe teritoriul Ucrainei”

Publicat: 21 09. 2014, 13:23
Actualizat: 04 02. 2019, 20:58

„În ceea ce privește prezența forțelor armate ruse pe teren, confirm că ele sunt în continuare pe teritoriul Ucrainei”, a declarat generalul Breedlove, fără a preciza numărul de militari ruși care ar fi în Ucraina.

Generalul american a afirmat că armistițiul încheiat pe 5 septembrie între separatiști și forțele de la Kiev „există doar pe hârtie” și că „ceea ce se întâmplă pe teren este cu totul altă istorie”. „Dar sperăm că această situație se va schimba”, a adăugat el.

„Fluxul neîncetat al forțelor ruse și al celor proruse peste frontieră face practic imposibilă estimarea numărului lor”, a declarat generalul, într-o conferință de presă la Vilnius.

În cursul unei reuniuni de două zile, șefii de stat major din cadrul NATO au discutat despre securitatea regională și despre relațiile lor cu Rusia, în contextul în care o nouă încetare a focului a fost semnată la Minsk între separatiști și Kiev.

Generalul Breedlove și-a exprimat, de asemenea, speranța că memorandumul semnat sâmbătă va avea rezultate pozitive.

La începutul săptămânii, Breedlove a avertizat că Rusia începe să utilizeze în Republica Moldova și în Transnistria scenariul „războiului hibrid”, aplicat în Ucraina.

Reprezentanții Kievului și separatiștilor s-au înțeles, sâmbătă, asupra unui armistițiu și creării unei zone demilitarizate pe o rază de 30 de kilometri în estul Ucrainei, au anunțat cele două părți după șapte ore de negocieri la Minsk.

Documentul de nouă puncte prevede, în special, încetarea utilizării armelor și o retragere cu 15 kilometri de la linia de contact a artileriei grele a celor două tabere, a precizat fostul președinte ucrainean Leonid Kucima..