Prima pagină » Știri externe » Netanyahu solicită o întâlnire urgentă cu Trump după summitul G7: Tensiuni în creștere pe seama armistițiului cu Iran și Liban

Netanyahu solicită o întâlnire urgentă cu Trump după summitul G7: Tensiuni în creștere pe seama armistițiului cu Iran și Liban

Donald Trump a anunțat că un acord de pace ar putea fi semnat duminică între SUA și Iran, în format electronic. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a solicitat imediat o întâlnire cu președintele american. 

Tensiunile dintre SUA și Israel, pe seama negocierilor de pace cu Iranul și armistițiului cu Hezbollah în Liban, sunt în creștere.

Trump a anunțat cu ocazia zilei sale de naștere că Iranul nu va avea niciodată arme nucleare. De asemenea, liderul de la Casa Albă a anunțat că strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă în scurt timp.

Vicepreședintele JD Vance a intrat în Aripa de Vest a Casei Albe duminică după-amiază. Este așteptat să semneze electronic Memorandumul de Înțelegere cu Iran, în timp ce Casa Albă va găzdui mult așteptata luptă UFC, marcând cea de-a 80-a aniversare a lui Trump.

„Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară, iar strâmtoarea Hormuz se va redeschide pentru afaceri în foarte scurt timp!!!”, a scris Trump pe Truth Social.

Sursă israeliană: Întâlnirea Trump-Bibi ar putea avea loc săptămâna viitoare

O sursă israeliană a declarat pentru CNN  că Netanyahu încearcă să aranjeze o întâlnire de urgență după ce Trump se va întoarce de la summitul G7 din Franța. Summitul G7 este programat pentru săptămâna viitoare, între 15 și 17 iunie.

Astfel, întâlnirea bilaterală dintre Trump și Netanyahu ar putea avea loc weekendul viitor. Premierul israelian se va întâlni cu președintele american pentru a „clarifica” și „comunica” poziția Israelului în negocierile cu Iran, a spus sursa israeliană.

Pe de altă parte, Biroul prim-ministrului a declarat că raportul privind solicitarea unei întâlniri „urgente” cu Trump este o „știre falsă”.

Trump vrea pace, Netanyahu vrea continuarea războiului

Netanyahu își dorește să elimine în totalitate mișcarea Hezbollah în Liban și să răstoarne regimul islamic din Iran, considerate principalele amenințări la adresa Israelului.

Pe de altă parte, Trump își dorește să facă pace cu Iranul pentru a preveni prelungirea unui conflict care a devenit deja prea costisitor pentru economia SUA: 25 miliarde de dolari costurile militare.

Însă, războiul de 3  luni dintre SUA și Iran ar putea costa economia globală între 630 de miliarde și 1 trilion de dolari, potrivit Al Jazeera.

Teheran a închis strâmtoarea Ormuz și a bombardat și distrus infrastructura energetică a țărilor arabe din Golful Persic.

Relațiile SUA-Israel, tot mai tensionate după bombardarea Beirutului

Trump a mustrat vehement Israelul în ultima perioadă, după ce armata israeliană a bombardat Beirut, ca răspuns la atacurile grupării Hezbollah asupra nordului Israelului. Liderul de la Casa Albă a spus că „atacul asupra capitalei Libanului nu ar fi trebui să aibă loc” și că „atacul Hezbollah a fost foarte mic și fără sens”.

Și chiar în timp ce Iranul este pe cale să semneze un memorandum de înțelegere cu SUA, Ebrahim Azizi, șeful Comitetului Național de Securitate al Parlamentului Iranian, a amenințat Israelul cu „ripostă dură” ca urmare a bombardării israeliene a Beirutului.

„Crima de azi comisă de regimul sionist în Dahieh, Beirut, dovedește din nou că SUA sunt slabe, fără credibilitate, incapabile să controleze un regim ilegitim. Un răspuns puternic va veni”, a amenințat acesta pe X, potrivit Fox News. Și consilieri ai lui Mojtaba Khamenei, liderul suprem iranian, au amenințat Israelul după bombardarea Beirutului.

„Greșeala de la Beirut ne-a epuizat răbdarea, iar ordinul a fost emis. A sosit ora zero, iar lansatoarele sunt pregătite”, a spus Aliakbar Velayati pe X.

Disputele au luat amploare după ce Trump și-a exprimat tot mai des dorința de a pune capăt ostilităților cu Teheran, un conflict considerat „nepopular” chiar și în propriul electorat al Republicanilor.  Trump a restricționat deja libertatea de operare a Israelului în Liban și i-a ordonat lui Netanyahu să anuleze toate planurile de atac asupra Iranului săptămâna trecută, după ce Teheran a lansat rachete asupra Israelului.


Sursa Foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Colectiv, la 11 ani de la tragedie: „Aveți grijă de voi, nici anul acesta nu avem spitale”
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
Escrocii care fac bani din alba-neagra, de neclintit din centrul Romei. „Dacă plecăm noi, vin alții mai răi”
Click
Angela Rusu, țepuită în America de un organizator de evenimente român. Greșeala făcută de artistă
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Test extrem pentru un model BYD: Ce s-a întâmplat când cauciucul dreapta-față a explodat la 140 km/h
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce este teoria numerelor?
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP