O biserică din Plovdiv nu a reușit să vândă un Rolex, donat de Mitropolitul Nikolai, ce urma să acopere o datorie la electricitate

Publicat: 11 03. 2013, 14:13
Actualizat: 04 07. 2013, 05:53

Principala biserică bulgară din Plovdiv (sud) nu va putea să își plătească factura la energie electrică, după ce o încercare de vânzare prin licitație, duminică, a unui ceas de lux marca Rolex, donat de mitropolitul acesteia, s-a încheiat cu un eșec, potrivit agenției BTA, relatează AFP.

Mitropolitul din Plovdiv, Nikolai, criticat de presă pentru un stil de viață de lux, a anunțat în februarie că oferă ceasul său marca Rolex Bisericii Sfânta Maria, pentru ca aceasta să poată plăti factura la curent electric.

Mitropolitul Nikolai, unul dintre clericii cu cel mai înalt rang în cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare, a calificat de curând acest ceas drept o „ispită”. „Este mai bine să ajungi în Rai fără ceas, decât să ajungi în Iad cu ceas”, a spus el.

Vânzarea la licitație, duminică, la Plovdiv, s-a încheiat cu un eșec din cauza lipsei participanților, a declarat pentru BTA Evelina Zdravkova, o membră din cadrul administrației bisericii. Biserica urmează să examineze dacă va scoate ceasul la licitație din nou.

Ceasul, din aur și cu safir, fabricat în 2005, este evaluat la prețul de 11.600 de leva (5.930 de euro). Dacă va reuși să îl vândă, biserica intenționează să plătească factura la curent electric, în valoare de aproximativ 3.000 de leva (aproximativ 1.500 de euro) și să utilizeze restul sumei pentru acțiuni de caritate, spune Zdravkova.

Valoarea facturilor pentru energie electrică s-a dublat în Bulgaria, în ianuarie, în comparație cu valoarea din decemrbie, ceea ce a provocat manifestații zilnice la nivelul întregii țări, conducând la demisia Guvernului de centru-dreapta condus de conservatorul Boiko Borisov.

Încălzirea pe bază de energie electrică este foarte răspândită în Bulgaria, din cauză că rețeaua de distribuție a gazelor este puțin dezvoltată în această țară.