Războiul din Ucraina: A fost ucisă prima femeie-soldat rusoaică

Publicat: 06 05. 2022, 17:47
Valentina Galatova / Sursă Foto: Daily Mail - Captură

Jurnaliștii ruși au confirmat miercuri moartea Valentinei Galatova, prima „femeie-soldat” din Rusia despre care se știe că a fost ucisă pe frontul de luptă din Ucraina.

Potrivit Daily Mail, rusoaica, medic voluntar, a murit în urma un tir de mortier al forţelor ucrainene la Mariupol, pe 14 aprilie.

Femeile din Rusia nu pot participa direct la lupte. Valentina Galatova, în vârstă de 27 de ani, s-a născut în Siberia şi a trăit în oraşul Voronej. După invazia Rusiei a Crimeei, în 2014 s-a mutat împreună cu soţul ei într-o zonă controlată de separatiştii pro-ruşi din regiunea Doneţk.

Aceasta a absolvit psihologia la Doneţk în ianuarie anul acesta. Soţul ei, care servea în forţele armate ale autoproclamatei Republici Populare din Doneţk, recunoscută de Rusia înainte de invazia din 24 februarie, a fost ucis anul trecut în luptele cu forţele ucrainene.

Femeia s-a oferit voluntar în cadrul forţelor armate separatiste din Doneţk, după ce Putin a declanşat războiul din Ucraina, şi a fost trimisă pe frontul luptelor din Mariupol. Rusia nu permite femeilor să lupte, astfel că a avut sarcina să îngrijească răniţii pe câmpul de luptă.

Este posibil că femeia să fi mers de la bun început cu unităţile ruse responsabile de asediul oraşului-port Mariupol, distrus aproape complet după ce a fost bombardat intens vreme de 2 luni şi unde autorităţile ucrainene estimează că au murit 20.000 de civili.

Jurnaliștii din oraşul Voronej, unde se află familia sa, au anunţat, cu ocazia funeraliilor, că a murit pe 14 aprilie în timp ce „efectua o misiune de luptă”.

Băiatul său de 8 ani, acum orfan de ambii părinţi, va fi crescut la Voronej de bunică.

Rusia a anunțat deschiderea unor coridoare umanitare

Rusia a anunţat deschiderea, vreme de trei zile – între 5 şi 7 mai – a unor coridoare umanitare pentru evacuarea civilor rămaşi în subteranele oţelăriei de la Azovstal, ultima redută a rezistenţei ucrainene în Mariupol. 200 de civili s-ar afla încă în buncărele de sub oţelărie după ce s-a reuşit o primă evacuare, în urma unor negocieri dificile în care s-au implicat ONU şi organizaţii umanitare.

Comandantul luptărilor ucraineni de la Azovstal a spus, noaptea trecută, că se duc încă „lupte grele şi sângeroase” şi că soldaţii fac „eforturi inumane” să reziste asaltului rusesc intensificat, deşi Putin anunţase că forţele ruse nu vor încerca să pătrundă în oţelărie. Totodată, a ieşit la iveală că ruşii ar fi obţinut un plan al tunelurilor de la un fost muncitor al combinatului.