TRAGEDIE. Cel puțin 32 de morți, după scufundarea unui feribot. Un bărbat, găsit în viață după 13 ore (VIDEO)

Publicat: 29 06. 2020, 21:53
Actualizat: 29 06. 2020, 22:03
A rezistat miraculos sub apă mai bine de 13 ore, în cabina feribotului

Cel puțin 32 de persoane au murit și multe altele sunt dispărute după ce un feribot s-a scufundat pe un râu din Bangladesh, în apropierea capitalei Dhaka.

Autoritățile au declarat că nava Morning Bird s-a răsturnat după o coliziune cu o altă navă mult mai solidă, în apropierea celui mai mare port fluvial al țării, Sadarghat, informează BBC News. Imaginile de pe camerele de supraveghere au surprins momentul tragediei (VEZI VIDEO mai jos).

Conform presei locale, mica ambarcațiune provenea dintr-un sat din centrul țării și avea aproximativ 50 de pasageri la bord. Accidentele de feribot sunt frecvente în Bangladesh din cauza supraaglomerării canalelor maritime.

Un alt factor al producerii unor tragedii de acest fel se referă la standardele de siguranță reduse în multe șantiere navale ale țării, unde feriboturile se scufundă adeseori din cauza vremii rele.

Martorii au relatat posturilor de televiziune locale că mulți pasageri au fost blocați în cabine în urma coliziunii. Un scafandru implicat în operațiunea de salvare a declarat agenției de știri AFP că salvatorii au strâns cel puțin 30 de cadavre, printre care mai mulți copii. Alți 20 de pasageri sunt încă dați dispăruți.

Salvare miraculoasă: a fost găsit în viață în cabina din feribot!

Un bărbat a fost găsit în viață la 13 ore după momentul scufundării bacului în râu, scrie BDNews.com. Supraviețuitorul este Sumon Bepari, în vârstă de 35 de ani, din Tongibari, Munshigan.

Salvatorii l-au găsit în viață în interiorul ambarcațiunii scufundate la aproximativ 13 ore după ciocnire. Nu putea vorbi, dar și-a mișcat mâinile și picioarele. El a fost internat la Spitalul Mitford din capitala țării.

Bărbatul ar fi putut să respire în cabină datorită unei „perne de aer” care se formează adeseori în cazul în care o navă se răstoarnă sub apă. Doar unul singur dintre cei peste 50 de pasageri a reușit să înoate pe uscat după răsturnarea vasului.

A supraviețuit în mod miraculos în cabina feribotului