Un politician finlandez propune microciparea persoanelor care primesc ajutor social

Publicat: 12 08. 2015, 13:37

Pasi Maenranta a publicat un mesaj pe Facebook, în care sugerează că toți finlandezii care beneficiază de ajutor social și vor să părăsească țara ar trebui microcipați.

Prin această metodă controversată, speră Maenranta, va fi prevenită situația în care cetățenii primesc ilicit asemenea beneficii.

„Nu știm în ce situații pleacă oamenii în afara țării. Este posibil ca ajutoarele noastre sociale să fie folosite pentru a întreține o viață de lux în țări cu un cost mai scăzut al nivelului de trai. Sper să schimbăm acest lucru”, a scris Maenranta pe Facebook.

Comentariul său survine după ce în mass media au apărut informații potrivit cărora printre cei care au beneficiat de ajutor social s-au numărat și câțiva recruți ai grupării teroriste Statul Islamic. Dincolo de microcipul implantat sub piele, politicianul ar dori ca persoanele respective să poarte și brățări de supraveghere. Dacă brățara respectivă este ruptă, plata ajutorului social va fi întreruptă.

Politicianul sugerează că acest sistem ar fi voluntar, dar cei care vor pleca din țară fără să se supună microcipării vor pierde ajutorul oferit de stat. Acesta a mai declarat că metodele ar putea fi folosite pentru a-i găsi pe oameni în urma unor cataclisme naturale sau alte evenimente nefericite.

Maenranta nu se teme că ar putea încălca dreptul la intimitate al persoanelor respective, deoarece acestea își publică oricum datele personale pe Facebook sau Google și sunt urmărite prin intermediul smartphone-urilor.