• Publicat:
Interviurile Gândul

Răzvan Theodorescu: „Convingerea mea este că NU ION ILIESCU a chemat minerii”. Cum a trăit fostul șef al TVR „rușinea națională” din 13-15 iunie 1990

Academicianul Răzvan Theodorescu numește zilele de 13-15 iunie 1990 o „rușine națională", într-un interviu pentru Gândul. Vezi cum era să fie aruncat de la etajul 11 al TVR

La 25 de ani de la mineriada din iunie 1990, academicianul Răzvan Theodorescu spune că nu înțelege nici acum „neghiobia autorităților” care au decis să evacueze Piața Universității, deși acolo se mai aflau foarte puțini protestatari, iar FSN și Ion Iliescu câștigaseră detașat alegerile. Istoricul, care la vremea respectivă abia fusese numit președinte al Televiziunii Române de către FSN, fără a fi însă membru de partid, numește acele zile „o rușine națională” și își amintește cum a ajuns să fie atacat în biroul său de la etajul 11 și să fie amenințat că va fi aruncat de la etaj, de către niște persoane despre care spune că nu aveau nicio legătură cu protestele din Piața Universității. De altfel, când a fost dus de Armată în subsolul televiziunii, unde se aflau persoane bătute sau capturate de-a valma, nu a mai recunoscut pe niciunul din grupul care îi invadase biroul.

Mineriada, care a fost o rușine a istoriei naționale, a urmat altei rușini, care a fost ziua de 13. Ziua de 13 a fost o combinație, la 25 de ani pot să o afirm, cu neghiobia autorităților, care s-au simțit obligate, nu știu de ce, să evacueze în dimineața de 13 Piața Universității. Piața Universității se încheiase, ea a fost un fenomen istoric interesant, unde se găseau și persoane de cea mai bună condiție intelectuală și socială, alături de tot ce vrei, era o masă foarte compozită, dar care după 20 mai, înțelegând jocul democrației – câștigaseră unii – s-au retras în ordine. Deci ce s-a întâmplat în 13 nu avea niciun fel de noimă, fenomenul se încheiase. Ar fi fost absurd (să le fie frică autorităților – n.r.), pentru că câștigaseră”, spune Theodorescu.

Despre Ion Iliescu, în ciuda faptului că era șeful statului și că a aprobat personal, împreună cu Guvernul de atunci, planul de apărare și de acțiune în Capitală, de la evacuarea Pieței Universității la gestionarea minerilor sosiți la București, Răzvan Theodorescu spune că „este convins” că nu el a chemat minerii la București. Se bazează pe modul în care i-a vorbit despre asta, personal, lăsându-i impresia că știa de puțin timp că minerii sunt pe drum, în dimineața zilei de 14 iunie.

Covingerea mea este că nu Ion Iliescu a fost cel care a chemat minerii. Știu că multă lume mă judecă pentru acest lucru. De ce? Pentru că felul în care a reacționat în dimineața de 14… Eu am părăsit televiziunea pe la 2, după ce se terminase, fuseseră alungați atacatorii și am revenit pe la 9 dimineața când am văzut dezastrul la lumina zilei și știu că atunci am vorbit cu domnul Iliescu și i-am spus că voi cere ca televiziunea să fie păzită într-un fel, nu cum fusese păzită până atunci și din felul în care mi-a vorbit mi-am dat seama că abia aflase de câteva ore de venirea minerilor„, spune Răzvan Theodorescu.

Pe 15 iunie, a avut loc momentul istoric în care cu zâmbetul pe buze președintele României Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor și muncitorilor veniți la București, pentru „restabilirea ordinii”, acțiune în urma căreia fuseseră rănite grav sute de persoane. Răzvan Theodorescu își amintește cum s-a întâlnit cu Iliescu chiar înainte de acel moment, pe scările de la Palatul Victoria.

Eu intram și Ion Iliescu pleca și la picioarele scărilor din interior, țin minte, i-am spus: domnule președinte, scăpați de această miliție cenușie. Mi-a spus – da, acum mă duc la complexul expozițional și va trebui să le spun ceva – cred că mi-a spus și să le mulțumesc. Țin minte că i-am spus – faceți orice ca să scăpați de ei. Vreau să vă spun că dacă Ion Iliescu a riscat ceva și și-a asumat ceva pentru posteritate, a fost această mulțumire. Însă dacă Ion Iliescu nu le spunea să plece, ei rămâneau aici câteva zile. Dumnezeu știe ce se întâmpla. Ion Iliescu și-a asumat acest lucru și rămâne pentru totdeauna cel care le-a mulțumit, dar contextul este acesta, trebuie să ne punem în context„, susține Răzvan Theodorescu.

Asaltul Televiziunii și „vechile structuri”: „Foarte mulți infiltraseră Piața Universității”. Securistul care striga „jos comunismul”

Răzvan Theodorescu a povestit la interviurile gândul cum a fost asaltat în biroul său de la etajul 11 de persoane necunoscute, care după părerea sa nu aveau nimic de-a face cu Piața Universității, ci mai degrabă cu „vechile structuri”.

„S-a venit la mine în birou la etajul 11 și am fost amenințat că voi fi aruncat, dacă nu merg cu acel grup, care era un grup… Nu știu (cine erau – n.r). După aceea am fost invitat de la Armată și de la Poliție, să merg și să recunosc pe cineva în beciurile Televiziunii. Nu am mai văzut pe absolut nimeni. Însă a doua zi, în 14, redacția maghiară m-a invitat să văd ce filmaseră ei. Și atunci am văzut un grup bine organizat, cu ciomege, cu bâte, care intra în marș militar aproape în Televiziune și care s-au dus direct la locul unde era emisiunea pentru canalul 1, nu-i interesa 2-ul că nu avea acoperire națională, și jos la emisie. A fost momentul în care cei de la emisie, inginera Popa era pe atunci, au cerut oprirea emisiunii, pentru că erau atacați.

Nicio legătură cu Piața Universității, nu erau, așa cum s-a crezut, oameni din Piața Universității. Teza mea a fost că erau oameni care aparțineau unor vechi structuri, care cunoșteau bine planul Televiziunii. Am aflat după aceea că în zona de metrou de la Piața Universității s-ar fi negociat și vândut planuri ale Televiziunii cu mult timp înainte. Deci era o chestiune organizată, nu de Piața Universității, după mine, ci de vechile structuri, care în urma alegerilor din 20 pierduseră orișice speranță„, povestește Răzvan Theodorescu.

Piața Universității nu a avut nicio legătură cu atacul televiziunii, din după-amiaza zilei de 13. Până astăzi procuratura nu a făcut lumină cine au fost atacatorii, cine va suporta vreodată pagubele televiziunii, pentru că în televiziune s-au făcut distrugeri care la acel moment au fost evaluate la 1 milion de dolari. S-a distrus arhiva de film, cartoteca, nu filmele ca atare. Noi nu știm nici în momentul de față cine au fost cei care au făcut aceste lucruri, cine au fost cei încolonați care au atacat, cine sunt cei care au venit la etajul 11… Până la urmă, la 25 de ani distanță, pot să spun că eram la marginea ferestrei, împins cu masa de o masă de tipi care aveau un steag găurit și care strigau vino cu noi în studioul 4 să ne adresăm țării. Ce le-am spus? Nu pot să spun, că vă poate amenda CNA, le-am răspuns cu o… Le-am spus vă bag… Cu voi n-am să merg niciodată. A fost momentul în care a intrat pe ușă locotenent-colonelul Manea, de la parașutiști, cu un grup de parașutiști, pe la ora 21, ei intraseră pe la 20 în televiziune. A lovit cu automatul în masă și a început să îi scoată. Îi scoteau soldații cu lovituri cu patul armei, pe cei care au fost la mine, iar eu strigam lăsați-i în pace, nu-i loviți. Au început să-i coboare pe scări, de la etajul 11 și după vreo 2-3 ore au venit ofițerii și m-au rugat dacă pot să-i identific pe cei care au fost”, mai spune Theodorescu, care adaugă că nu a mai găsit pe nici unul dintre atacatorii săi la televiziune.

Fostul președinte al TVR a mai povestit și faptul că nu doar Piața Universității fusese infiltrată de astfel de oameni, ci chiar Televiziunea Română era la fel. Theodorescu a descoperit în 1990 28 de angajați ai TVR care își primeau salariile direct de la Securitate sau de la Comitetul Central, înainte de 1989.

„O spun poate pentru prima oară, în februarie eu reflectasem asupra felului în care trebuie să ne debarasăm de cei care nu erau ziariști, nu erau oameni de tv sau de radio. Erau 5.000 și ceva de salariați. Și am avut o idee, aceea de a cere să aflu cine nu primea salariile înainte de 1989 în radiotelevizune. La 5.600 de salariați, au fost 28 de cazuri. Primeau salariul în altă parte. Nu i-am văzut niciodată, i-am eliberat telefonic, spunându-le foarte politicos că nu mai au ce să lucreze. Pentru că ei primeau ori de la Comitetul Central, ori de la Securitate (…) Doi dintre ei mi-au fost arătați pe ecran în timpul Pieței Universității. Unul care pare-se că era chiar cu un grad mare, striga de jos „jos comunismul” în imaginea pe care am văzut-o eu. Mi s-a părut foarte pilduitoare pentru ce s-a întâmplat. Foarte mulți infiltraseră Piața Universității„, își amintește Theodorescu.

Oprirea emisiei TVR și „regizarea” mineriadei

În timpul conflictelor de la Televiziune, din seara zilei de 13 iunie, s-a luat decizia opririi emisiei, prin deconectarea emițătorului principal plasat la Palatul Telefoanelor. Acest moment este considerat de mulți momentul critic care a scos și mai multă lume în stradă, pentru a veni să apere televiziunea, similar cu momentul de la Revoluția din decembrie 1989, creându-se haos. Decizia a fost luată de ministrul Comunicațiilor de atunci, însă pentru că televiziunea fusese luată cu asalt, la decizie au contribuit și șefii TVR, inclusiv Răzvan Theodorescu. Conform lui Theodorescu, oprirea emisiei nu ar avea legătură cu venirea minerilor la București, pentru că aceștia s-ar fi aflat deja pe drum când s-a oprit emisia.

„A fost cerută de cei de jos, care erau direct atacați. Independent de asta, când au venit la mine și eu am spus că nu merg, mai curând se oprește emisiunea. Emanuel Valeriu care era directorul general al televiziunii a cerut și el și până la urmă ministrul Comunicațiilor, generalul Pintilie, și adjunctul lui, Andrei Chirică, au fost cei care au cerut – pentru că numai ei puteau să facă acest lucru – oprirea emisiunii. Deci nu a fost un lucru concertat, dar situația era de așa natură încât din mai multe locuri a venit această cerere. Eu multă vreme am crezut logic că această oprire a determinat după aceea venirea minerilor, în dimineața zilei de 14. Alex Stoenescu a demonstrat că minerii plecaseră unii cu vreo 4 ore… Erau pe drum deja, deci nu avea nicio legătură. Atacul televiziunii, MAI, nu numai că justifica, dar a făcut ca bucureștenii să vină, s-a făcut și apel la ei să apere televiziunea, ceea ce semăna cu ce se întâmplase în timpul Revoluției. Am certitudinea că unii dintre cei care au venit au fost luați de poliție și băgați acolo în subsol și loviți. Ăsta care spune că a venit organizat, cu FSN-ul. Asta mă facă să ajung la ipoteza care mi se pare puțin trasă de păr că toată povestea a fost ușor regizată nu se știe de cine – poliție, SRI„, spune Răzvan Theodorescu.

Cum i-a servit Piața Universității lui Ion Iliescu. Paradoxul enunțat de Silviu Brucan

„Acest fenomen a creat în țară ideea unei dezordini, o mișcare browniană la București. În 11 mai 1990, cu puține zile înainte de alegeri, s-a întâmplat să fiu într-un loc unde era toată conducerea FSN-ului, s-a întâmplat pentru că eu nu eram în FSN. Cu acel prilej, câțiva lideri au declarat că TVR nu ne sprijină, pentru că dă în fiecare seară Piața Universității, iar 11 mai era a doua zi după ce dădusem și un interviu cu Regele. Am spus că nu se poate ca 10 mai să treacă, era un mic partid monarhist și i-am dat spațiu pentru un mic interviu cu Regele Mihai. În acel moment, Silviu Brucan mi-a spus un lucru pe care n-am să-l uit niciodată: cu cât dumneata la televiziune îl dai și pe Rege și dai și Piața Universității, nu faci decât să crești numărul votanților lui Iliescu. Pentru că în țară se crease ideea că erau câteva mii, dar la câteva milioane părea un lucru anormal, un lucru care nu intra în ordinea, în liniștea de care se tot vorbea. Votul din 20 mai în favoarea lui Ion Iliescu și a FSN-ului s-a datorat și Piața Universității. Pare paradoxal, dar la 25 de ani eu așa consider„, spune Theodorescu.

Cum a ajuns caseta cu discursul lui Iliescu la TVR. Parola era „Răzvan”

„La ora 13.30 în ziua de 13, văzând ce se întâmplă, eram în oraș la o conferință pe Calea Victoriei, m-am dus la domnul Iliescu și i-am spus că cred – eram președinte provizoriu, eu depindeam de el și numai de el – că este bine să vină să facă o declarație în legătură cu ce s-a întâmplat. I-am spus că eu cred că a fost o aberație pe care nu o înțeleg această evacuare a Pieței care a determinat ce a determinat. Și domnul Iliescu a vrut să vină. Consilierii din jurul lui i-au spus că e totuși prea mult să vină el. Țin minte că eram cu mâna pe clanță și i-am zis: să nu ne pară rău mai târziu. M-am dus la televiziune, a început să se întâmple ce s-a întâmplat și pe seară, spre la 19, când s-a aflat ce se întâmplase la Ministerul de Interne și că era foarte multă lume pe Pangratti, în jurul televiziunii, domnul Iliescu mi-a spus – o să vin poate să fac o declarație. Mi-am permis următoarea propoziție: dacă veniți, veniți cu balonul. Mai târziu s-a trimis o casetă care a ajuns în televiziune, nu vă mai spun cum… Emisiunea făcută la Palatul Victoria, de către Adrian Sârbu, care era cel care se ocupa de acest lucru, a fost adusă de un șofer. Și era o ușiță spre strada Cerchez, care era mereu închisă, care există și astăzi. Acolo un șofer din televiziune aștepta aruncarea casetei și parola a fost „Răzvan”. A fost luată caseta și a fost dată în emisie. Domnul Iliescu realizase că trebuia să vină și era prea târziu„, își amintește Răzvan Theodorescu.

La 25 de ani: legionarii din Piața Universității și sfatul pentru Ion Iliescu

La 25 de ani după acest fenomen social ale cărui implicații penale nu au fost lămurite nici astăzi, Răzvan Theodorescu nu se dezice de folosirea cuvântului „legionari” în relație cu protestatarii din Piața Universității, lucru pentru care a fost acuzat de multe ori.

Nu eu am lansat povestea rebeliunii legionare. Eu am spus că îmi amintește de acțiunile legionarilor din ianuarie 1941. Și aș spune acest lucru și astăzi. Cuvântul legionari l-am pronunțat. Și îl spun și astăzi. Dacă dvs veți face o legătură între unii lideri ai Pieței și ce s-a întâmplat mai târziu cu ei și orientările lor, e treaba dumneavoastră„, spune Theodorescu, care povestește că a aflat că un fost lider legionar aflat în exil trimisese vorbă la București, în Piața Universității, că susține protestul.

Theodorescu susține că Ion Iliescu și Petre Roman au preluat această sintagmă de la el și au folosit-o mai departe atribuind-o Pieței Universității – rebeliune legionară. Theodorescu declara pe postul național, pe 13 iunie, după reluarea emisiei:A trebuit să ne baricadăm în celebrul Studio 4, unde ne găsim în prezent. Nu avem de a face cu manifestanți, ci de-a dreptul cu barbari, o mână de oameni în stare de ebrietate, dând dovadă de o violență extremă, folosind cuvinte extreme. O manieră bestială de a pătrunde aici, care mie, ca istoric, mi-a amintit de legionari„.

Sfatul lui Răzvan Theodorescu pentru Ion Iliescu, la 25 de ani de la mineriada din iunie 1990: „L-aș sfătui (pe Ion Iliescu – n.r.) să-și lămurească raportul său personal cu conducerea FSN-ului, eu am certitudinea că conducerile locale și cea centrală a FSN sunt cele care au orchestrat venirea minerilor, că nu au venit de capul lor. Domnul Iliescu trebuie să lămurească exact această chestie. Eu sunt sigur că nu a fost el, dar cine a fost sau cine bănuiește că a fost?”.

Inchide