IFA 2014. Microsoft atacă Google pe segmentul de tablete ieftine. Cum arată primele modele

Publicat: 03 09. 2014, 19:26
Actualizat: 11 01. 2020, 04:52

Toshiba Encore Mini are un ecran cu diagonala de 7 inci (rezoluție 1.024 x 600 pixeli), procesor quad-core Intel Atom, capacitate de stocare internă de 16 GB (plus slot pentru card microSD cu capacitate de maxim 128 GB) și cameră de 2 MP (plus frontală de 0,3 MP). Modelul are un preț de 120 de dolari.

Cei care cumpără noul model Toshiba vor primi abonament timp de un an la suita de productivitate Office 365 Personal, care include capacitate de stocare de 1 TB în serviciul de cloud OneDrive, precum și 60 de minute lunare de convorbiri internaționale prin Skype.

O altă companie care a lansat o tabletă ieftină cu Windows 8.1 este Acer. Modelul Tab 8 W are un ecran cu diagonala de 8 inci (rezoluție de 1.280 x 800 pixeli) și procesor quad-core Intel Atom. Acest model va fi disponibil începând cu luna octombrie a acestui an, la un preț recomandat de 150 de dolari. Și aceasta vine la pachet cu un abonament Office 365 Personal valabil un an.

Pe scurt, producătorii de electronice care devin parteneri în programul „Windows 8.1 with Bing” plătesc mai puțin pe licențe, dar sunt obligați să folosească ca implicit motorul de căutare Bing al Microsoft pe dispozitive. De asemenea, multe dispozitive vin cu suita Office preinstalată. 

Piața de tablete, mai ales low-cost, este dominată autoritar de sistemul de operare Android, dezvoltat de Google. MIcrosoft speră ca noul program să crească cota de piață a Windows pe acest segment.