Prima pagină » Justiție » Cinci dosare penale, zero ruși. După ce au acuzat un „actor statal” în victoria lui Călin Georgescu din primul tur, autoritățile n-au reușit să identifice, să audieze sau să pună sub acuzare niciun rus

Cinci dosare penale, zero ruși. După ce au acuzat un „actor statal” în victoria lui Călin Georgescu din primul tur, autoritățile n-au reușit să identifice, să audieze sau să pună sub acuzare niciun rus

Cinci dosare penale, zero ruși. După ce au acuzat un „actor statal” în victoria lui Călin Georgescu din primul tur, autoritățile n-au reușit să identifice, să audieze sau să pună sub acuzare niciun rus

24 noiembrie, ora 23:00. Ora la care o bună parte din țară se întreba cine este Călin Georgescu și cum de a ajuns să fie cel mai votat român în primul tur al alegerilor prezidențiale. Imediat a venit și răspunsul: „candidat pro-rus”, „susținut de Rusia”, „apropiatul Moscovei” și alte etichete care s-au lipit de imaginea candidatului-surpriză. Mai mult, chiar anularea alegerilor a avut ca argument, mai mult sau mai puțin dovedit, implicarea unui actor statal în victoria lui Georgescu.

Iohannis, decembrie 2024: „Aici a fost Rusia”

„Din felul în care s-a acționat, din modul în care s-a derulat acțiunea de atacuri pe TikTok, conturi de TikTok din Rusia, atac simultan pe toate serverele care au fost prinse în numărarea voturilor, atacuri care au fost respinse. Aceste acțiuni multiple nu pot fi executate de actori individuali, grup sau partid. Ele au așa o amploare și complexitate că doar un actor statal poate face așa ceva. În zona de servicii aceste modele se cunosc foarte bine și se știe cine acționează în acest fel, iar aici a fost Rusia”, a declarat Iohannis la scurt timp după anularea alegerilor.

De la acel moment, pe numele lui Călin Georgescu s-au declanșat cinci dosare penale. Două au ajuns deja pe masa judecătorilor, iar altele trei se află în curs de cercetare la unități de parchet. În urma radiografierii acestor dosare, pe baza detaliilor cunoscute până în prezent și asumate de organele de cercetare penală, se constată că în niciunul dintre dosare nu există persoane inculpate, cercetate sau audiate ca martor de origine rusă sau persoane de origine rusă care să îl susțină pe fostul candidat.

Sondaj Gândul


Crezi că va rezista Guvernul Luca Niculescu până în 2028?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Astfel, cele două cazuri în care Călin Georgescu așteaptă deciziile judecătorilor este cel care vizează fapte de răsturnare a ordinii constituționale, unde fostul candidat este acuzat de o instigare la tentativa acestei fapte, și cel în care perdantul alegerilor a fost dat pe mâna judecătorilor pentru promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid și crime împotriva umanității, precum și pentru promovarea de idei fasciste și legionare.

Dosarele penale în care Călin Georgescu este în prezent cercetat penal sunt cel de la DIICOT privind presupusa faptă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave față de omul de afaceri Mihai Leu, dosarul declanșat, miercuri, privind depistarea de tehnică de ascultare și filmare din vila sa iar, ultimul, cel declanșat joi, privind o presupusă faptă de utilizarea în public a simbolurilor legionare.

Despre toate aceste dosare Gândul a relatat la momentul declanșării lor și a arătat felul în care anchetatorii au ajuns la concluzia că Georgescu trebuie judecat în unele, și cercetat în altele.

Primul dosar trimis judecătorilor

În iulie 2025 procurorii PICCJ au finalizat și trimis în judecată primul dosar instrumentat pe numele lui Călin Georgescu, cel privind fapta de propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de genocid

Dosarul a fost trimis în judecată la Judecătoria Sectorului 1, iar judecătorul de cameră preliminară din acest caz a stabilit validitatea probelor, a rechizitoriului și a actelor anchetatorilor și că poate începe judecata în speță.

În 9 februarie Tribunalul București, a stabilit definitiv, că judecarea lui Georgescu în acest dosar poate începe la instanța inferioară.

Călin Georgescu a fost trimis în judecată de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).

Astfel, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la diferite intervale de timp, în 16 iunie 2020, în septembrie 2020, în 2 octombrie 2021, în 1 septembrie 2024 şi în 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox etc, este consemnat, printre altele, în rechizitoriul procurorilor.

În rechizitoriu se arată că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri, Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:

* mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;

* necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;

* glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi;

* ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;

* cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, în Piața Universității din București, la data de 2 octombrie 2021.

”În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța’, susțin procurorii.

Al doilea dosar trimis instanței

În 16 septembrie 2025 Călin Georgescu a fost deferit justiției de procurorii parchetului instanței supreme pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale).

În același dosar a fost trimis în judecată Horațiu Potra, alături de 20 de mercenari din gruparea sa.

Procurorii PICCJ susțin că mercenarii lui Potra urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, pentru a crea haos.

Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale.

Acest dosar a trecut definitiv de filtrul judecătorilor de cameră preliminară, iar judecata cazului a început la Curtea de Apel București, unde instanța urmează la un termen viitor să  dea citire actului de sesizare a instanței și să întrebe toți inculpații dacă doresc judecarea în procedură simplificată sau în procedura normală.

Al treilea dosar de cercetare pentru Călin Georgescu – dosarul arestării preventive

În 20 septembrie anchetatorii DIICOT au descins la vila din Mogoșoaia a lui Călin Georgescu iar pe acesta l-au ridicat din trafic în vreme ce se deplasa către un bazin de înot.

Georgescu a fost dus la sediul DIICOT pentru audieri, unde avea să afle că în cazul său s-a deschis un dosar penal în care sunt cercetate fapte de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și inițiere sau aderarea la un grup infracțional organizat.

Acuzațiile au legătură cu faptul că fostul candidat la alegerile prezidențiale împreună cu omul de afaceri Ionel Rusen ar fi primit o sumă de 1.1 milioane de euro de la omul de afaceri Răzvan Leu căruia îi promiteau accesarea unor linii de credit cu finanțare de milioane de euro precum și demararea unei afaceri cu metale prețioase.

Anchetatorii DIICOT acuză că după ce afaceristul a primit banii aceștia au rulat în conturi ale unor entități care nu reprezentau unități bancare avizate, dar și în conturi private, în vreme ce „promisiunile” față de omul de afaceri nu s-au concretizat de nicio natură.

În acest dosar, Călin Georgescu și Ionel Rusen au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile de Curtea de Apel București, iar, vineri, aceeași instanță urmează să analizeze o contestație a procurorilor DIICOT împotriva unei decizii a Tribunalului București care a admis o cerere a lui Georgescu de plasare în arest la domiciliu.

Al patrulea dosar de cercetare pentru Călin Georgescu

Procurorii DIICOT de la structura centrală au declanșat, miercuri, două percheziții domiciliare, pe raza municipiului București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (autorat și instigare) și tentativă la infracțiunile de alterarea integrității datelor informatice și perturbarea funcționării sistemelor informatice.  Este al patrulea dosar penal al fostului candidat la prezidențiale, Călin Georgescu.

Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT pentru a i se aduce la cunoștință noile acuzații din noul dosar penal în care este vizat. Surse judiciare afirmau pentru Gândul că în același loc ar fi și bărbatul de 35 de ani care ar fi efectuat operațiunile de căutare a microfoanelor DIICOT.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, la data de 26.09.2026, un suspect în vârstă de 35 ani, la solicitarea unui alt suspect, în vârstă de 64 de ani (ce are calitatea de inculpat într-un alt dosar instrumentat de către DIICOT – Structura Centrală) a procedat la scanarea/verificarea imobilului acestuia, din comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, având ca scop identificarea mijloacelor tehnice de înregistrare audio-video utilizate de organele judiciare, precum și alterarea datelor informatice ori perturbarea funcționării sistemelor informatice folosite pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică.

Demersul a avut loc după ce, la data de 21 septembrie 2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul respectiv, în cadrul unei cauze penale în care au fost puse în aplicare și măsuri de supraveghere tehnică, împrejurări cunoscute de cei doi suspecți.

Rezultatul urmărit, respectiv alterarea datelor informatice și perturbarea ori deteriorarea mijloacelor tehnice utilizate de organele judiciare, nu s-a produs, din motive independente de voința suspecților.

Audierile au avut loc la DIICOT – Structura Centrală.

Cine ar fi „căutătorul” de microfoane

Surse judiciare afirmau pentru Gândul că în acest nou dosar format pe numele lui Georgescu este cercetat și Vlad Alin Zamfir, care în cursul zilei de miercuri a fost pus sub inculpare pentru  operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

El este acuzat că la data de 26.09.2026, la solicitarea lui Călin Georgescu, domiciliat în comuna Mogoșoaia, a pus la dispoziția acestuia dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii infracţiunilor prevăzute la art. 362 și art. 363 din C.p., în acest sens a procedat la scanarea/verificarea imobilului numitului Georgescu Călin, din comuna Mogoșoaia, Jud Ilfov, în vederea identificării tehnicii de înregistrare audio-video montate de organele abilitate și deteriorării datelor informatice și perturbării acestor sisteme informatice, având cunoștință despre efectuarea percheziției domiciliare din data de 21.09.2026 de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală la acea adresă.

El mai este acuzat și de fapta de tentativă la infracțiunile de alterarea integrității datelor informatice și de fapta de perturbarea funcţionării sistemelor informatice.

Legat de aceste fapte, transmit sursele Gândul, ele constau în aceea că la data de 26.09.2026, la cererea lui Georgescu, ulterior efectuării percheziției domiciliare din data de 21.09.2026 la adresa din com. Mogoșoaia, sat Mogoșoaia, jud. Ilfov, unde domiciliază acesta, precum și a punerii în aplicare a unor măsuri de supraveghere tehnică în acea cauză, respectiv în dosarul de înșelăciune, în care urmărirea penală este efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, a utilizat dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii infracţiunilor prevăzute la art. 362 și 363 din C.p., respectiv în vederea alterării datelor informatice, perturbării ori deteriorării mijloacelor tehnice utilizate de organele judiciare pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică și astfel a procedat la scanarea/verificarea imobilului numitului Georgescu Călin, așa cum i-a solicitat acesta, urmarea socialmente periculoasă neproducându-se din motive independente de voința acestora.

Pentru ce fapte e vizat Georgescu

Călin Georgescu ar fi vizat potrivit surselor noaste pentru instigare la infracțiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, constând în aceea că la data de data de 26.09.2026, i-a cerut lui Zamfir să pună la dispoziție dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 362 și 363 din C.p., astfel că acesta a procedat la scanarea/verificarea imobilului lui Georgescu, având cunoștință despre efectuarea percheziției domiciliare din data de 21.09.2026 de către DIICOT – Structura Centrală la adresa din comuna Mogoșoaia, în vederea identificării tehnicii de înregistrare audio-video montate de organele abilitate și deteriorării datelor informatice și perturbării acestor sisteme informatice.

Georgescu mai este acuzat și de instigare la tentativă la infracţiunile alterarea integrităţii datelor informatice, și de perturbarea funcţionării sistemelor informatice, constând în aceea că la data de data de 26.09.2026, ulterior efectuării percheziției domiciliare din data de 21.09.2026 la adresa din com. Mogoșoaia, sat Mogoșoaia, jud. Ilfov unde domiciliază acesta, precum și a punerii în aplicare a unor măsuri de supraveghere tehnică în acea cauză, respectiv în dosarul nr. 2871/19/P/2024, în care urmărirea penală este efectuată de către DIICOT – Structura Centrală, i-a cerut lui Vlad Zamfir să utilizeze dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii infracţiunilor prevăzute la art. 362 și 363 din C.p., respectiv în vederea alterării datelor informatice, perturbării ori deteriorării mijloacelor tehnice utilizate de organele judiciare pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică și astfel acesta a procedat la scanarea/verificarea imobilului din Mogoșoaia, urmarea socialmente periculoasă neproducându-se din motive independente de voința acestora.

Firma pe care ar fi cooptat-o Călin Georgescu pentru aceste proceduri presupus ilegale ar fi SMT DISCRET MISSION SRL.

Al cincilea dosar de cercetare pentru Călin Georgescu

Joi dimineață procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea au declanșat un dosar pe numele fostului candidat la alegeri. Aceștia îl acuză pe Călin Georgescu de utilizarea în public a unor însemne legionare.

Potrivit unor surse judiciare, se pare că ofițeri de poliție judiciară s-ar fi prezentat la sediul Arestului central din Capitală unde i-ar fi adus la cunoștință lui Călin Georgescu noile acuzații și au încercat să îi ia acestuia o declarație.

Potrivit acestor surse Georgescu ar fi uzat de dreptul la tăcere astfel că nu a dat nicio declarație privind pretinsul salut legionar efectuat la momentul părăsirii unei secții de poliție.

Dosarul a fost deschis după ce fostul prezidențiabil ar fi făcut salutul legionar, la ieșirea de la secția de poliție din Buftea, după ce a semnat controlul judiciar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc