Criminalul de la „Perla” a încercat să scape din celula de 16 metri pătrați. Gheorghe Vlădan a cerut ajutor în justiție

Publicat: 24 05. 2021, 21:49
Actualizat: 25 05. 2021, 02:11
Coaforul Perla a fost, în martie 2012, scena unui masacru provocat de fostul polițist Gheorghe Vlădan/Sursa/Mediafax Foto

Gheorghe Vlădan, fostul polițist care a provocat, în seara zilei de 5 martie 2012, masacrul de la coaforul „Perla” din București, a solicitat judecătorului delegat din Penitenciarul Giurgiu, unde își execută pedeapsa de 25 de ani, să-i schimbe regimul de detenție. Pentru că decizia magistratului nu a fost pe placul deținutului, care și-a împușcat mortal soția și pe o colegă a acesteia și a rănit alte șase persoane, acesta s-a adresat Judecătoriei Giurgiu, unde a depus o contestație. După ce au analizat argumentele din dosar, magistrații au decis, printr-o hotărâre definitivă, în ce condiții își va ispăși pedeapsa, în continuare, condamnatul cunoscut publicului larg drept „criminalul de la Perla”.     

Fost polițist, Gheorghe Vlădan părea, în 2012, un om realizat. Era căsătorit, avea un băiat mare, legitimat la secția de judo a CS Steaua, și locuia într-o vilă situată într-o zonă bună din sectorul 4.  Totuși, în spatele acestor aparențe, viața de familie a bărbatului era un dezastru. Era depresiv și excesiv de gelos, motiv pentru care devenise violent. Florina Vlădan făcuse și o plângere, pe numele său, la Secția 14, unde anunțase că soțul ei o amenința cu moartea pe motiv că luase decizia să divorțeze.

Pe acest fond, în seara zilei de 5 martie 2012, pe un ger cumplit, fostul polițist și-a luat arma personală, un pistol Glock pe care îl deținea legal și a pornit spre Dorobanți, către coaforul la care lucra Florina. Era decis să-i ia viața și nu avea de gând să lase pe nimeni care să-i stea în cale.

Ajuns la adresa respectivă, Vlădan le-a împușcat mortal pe Florina și pe casiera Mariana Bendre, care a încercat să-și protejeze colega, după care a tras, la întâmplare, asupra celorlalte persoane, clienți și angajați, rănind alte șase persoane.

Gheorghe Vlădan a scăpat de închisoarea pe viață

Apoi, a mers la paznicul unei instituții aflate în vecinătate, unde a așteptat să vină Poliția. După masacru, Vlădan a lăsat de înțeles că se căiește și nu și-a angajat avocat, drept pentru care a primit unul din oficiu. În plus, cel puțin în prima parte a procesului său, a pledat vinovat și a cerut instanței să-l condamne de detenție pe viață, ceea ce, în final, s-a și întâmplat.

În anul 2019, însă, după ce a depășit 61 de ani, vârstă la care perioada rămasă de executat de înjumătățește, Gheorghe Vlădan a obținut, în instanță, schimbarea sentinței din închisoare pe viață la pedeapsa de 25 de ani, fapt care îi permite să solicite eliberarea condiționată.

Pentru a putea ieși mai devreme, Vlădan are nevoie, conform legii, de schimbarea regimul de detenție, în condițiile în care un deținut poate fi eliberat condiționat numai dacă își execută pedeapsa în regim deschis.

Ca urmare, Vlădan a cerut, recent, judecătorului delegat al Penitenciarului de Maximă Siguranță Giurgiu să-i schimbe regumul, de la închis la semideschis. Pentru că reprezentantul Ministerului Justiției a  refuzat, condamnatul a făcut contestație, la Judecătoria Giurgiu, în data de 14 mai, iar zece zile mai târziu, în data de 24, judecătorii au respins contestația deținutului, prin sentință definitivă, astfel că Vlădan va rămâne, în continuare, să-și execute pedeapsa în regim închis.