Horațiu Potra a făcut plângere împotriva Penitenciarului Rahova

Publicat: 21 01. 2026, 13:59
Actualizat: 21 01. 2026, 14:01
Horatiu Potra, adus sub escorta în Romania | MEDIAFAX FOTO

Mercenarul Horaţiu Potra a depus luni o plângere împotriva Penitenciarului Rahova, după ce instanţa i-a respins contestaţia la măsura arestării preventive. Plângerea, înregistrată la Judecătoria Sectorului 5, se va judeca la data de 25 februarie 2025.

Potra se află în închisoare după ce a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, alături de Călin Georgescu şi alţi 20 de inculpaţi. Toţi s-au prezentat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă dosarul în cameră preliminară.

La Judecătoria Sectorului 5 din Bucureşti a fost înregistrată, în 19 ianuarie, o plângere penală împotriva Penitenciarului Rahova, conform articolului 39 din Legea 254/2013, care reglementează stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în penitenciare.

Termenul de judecare a acestei plângeri penale a fost stabilit pentru data de 25 februarie 2025.

Articolul 39 din Legea 254/2013 prevede că o comisie specială stabileşte regimul de executare a pedepselor privative de libertate de către inculpaţi sau deţinuţi, Potrivit legii, la stabilirea regimului de executare se au în vedere, printre altele, durata pedepsei, gradul de risc al persoanei condamnate, antecedentele penale, vârsta şi starea de sănătate, dar şi conduita persoanei respective, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenţie anterioare, nevoile educaţionale şi psihologice, abilităţile şi disponibilitatea de a munci sau de a participa la diverse activităţi.

Legea mai prevede că decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunică persoanei aflate în detenţie împreună cu menţionarea căii de atac existente şi a termenului de exercitare a acesteia.

Conform aceleiaşi legi, împotriva modului de stabilire a regimului de executare, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Plângerea nu suspendă executarea hotărârii comisiei.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, mercenarul Horaţiu Potra, fiul şi nepotul acestuia, precum şi ceilalţi inculpaţi din dosarul în care sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor au fost aduşi, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde un judecător analizează, în cameră preliminară, probe şi înscrisuri depuse la dosar, urmând să se stabilească dacă poate începe judecarea pe fond a dosarului.

La termenul din 22 decembrie 2025, judecătorul de cameră preliminară a încuviinţat cererea formulată de Horaţiu Potra privind depunerea la dosar a unui stick de memorie care conţine două înregistrări video şi a dispus citarea unui martor-asistent la percheziţia din 26 februarie 2025 de la locuinţa din Mediaş a lui Potra.