Liviu Dragnea vrea să scape de închisoare! Curtea de Apel Bucureşti judecă cererea de eliberare a fostului lider PSD

Publicat: 20 08. 2020, 10:01
Liviu Dragnea / Sursa foto: MEDIAFAX FOTO - Alexandru Dobre

Curtea de Apel Bucureşti dezbate joi o contestaţie depusă de Liviu Dragnea la executarea pedepsei la care a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fostul lider PSD solicitând să fie eliberat din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal.

Iniţial, pe 9 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia lui Dragnea, însă acesta a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

În cererea depusă în instanţă, Liviu Dragnea a invocat un recurs în drept intitulat „habeas corpus” – o lege cu caracter constituţional, promulgată în anul 1679 de către Parlamentul englez, prin care se garantează libertatea persoanei, scrie Agerpres.ro.

CAB dezbate o cerere de eliberare a lui Dragnea

Avocaţii fostului lider PSD susţin că acesta este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţe a unor căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.

Primul interviu din închisoare

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD și al Camerei Deputaților, a acordat primul interviu din spatele gratiilor pentru Realitatea Plus, la mai bine de un an după ce a fost condamnat definitiv de ÎCCJ la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Prima parte a interviului a fost difuzată pe 26 iunie.

Liviu Dragnea a declarat, într-un interviu acordat din închisoare fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, de la Realitatea PLUS, că în România este „o societate mai captivă” decât este el în închisoare.