MESAJ. Laura Codruța Kovesi: Pandemia a adus și oportunități de fraudă și de corupție

Publicat: 08 05. 2020, 13:05
INTERVIU. Kovesi susține că există corupţie în toate ţările: În România, independenţa justiţiei a fost afectată constant / Foto: Mediafax

Pandemia de COVID-19 a adus cu ea și mai multe fonduri, mai multă flexibilitate în utilizarea fondurilor UE, ceea ce înseamnă, și oportunități de fraudă și de corupție, spune Laura Codruța Kovesi, într-un interviu preluat de Euractiv.ro.

Fosta șefă a DNA .mai spune că EPPO va putea lucra eficient dacă va avea suficiente resurse financiare, fiind foarte dificil să gestionezi sute de cazuri cu unul sau doi procurori.

″Știu că sunt așteptări mari. EPPO este o structură foarte complexă, iar obiectivul nostru este să îmbunătățim nivelul de protecție pentru banii europeni și vom face acest lucru prin investigarea infracțiunilor legate de fraudele financiare. EPPO va fi independent și acest lucru este foarte important, deoarece independența instituției, independența procurorilor este prima premisă pentru a obține rezultate eficiente în combaterea corupției și a altor infracțiuni grave”, a declarat fosta șefă a DNA.

Ea spune că totul va depinde de resurse și că va vor exista suficiente fonduri alocate, EPPO va putea investiga eficient.

Întrebată dacă statele membre fac suficient pentru ca instituția să aibă succes și dacă există suficient sprijin din partea Comisiei Europene și a Parlamentului, Kovesi a spus că dacă nu vor fi suficiente resurse, activitatea EPPO nu va putea începe.

„Pe baza experienței mele anterioare și văzând avertismentele pe care alți profesioniști din Europa le-au emis în această perioadă, pot spune că mai multe fonduri, mai multă flexibilitate în utilizarea fondurilor UE înseamnă, din păcate, și oportunități de fraudă și de corupție. În acest context, am citit și un raport Europol, care este foarte interesant. Grupurile criminale organizate sunt deosebit de pricepute la anticiparea și exploatarea fiecărei oportunități, la scară industrială. Trebuie să pregătim un răspuns adecvat și cred că cel mai bun răspuns este EPPO,  a mai declarat Laura Codruța Kovesi.