Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, reacționează în scandalul pensiilor speciale: „Există demisia dacă nu iți mai convin condițiile”
Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, reacționat la dezbaterea din spațiul public, referitor la pensiile speciale ale magistraților și a subliniat că independența justiției nu are legătură cu nivelul salariilor sau pensiilor, ci cu „dimensiunea morală și etică” a fiecărui magistrat. Mai mult, fostul ministru i-a îndemnat pe magistrați să demisioneze, dacă nu mai sunt mulțumiți de condițiile din instituția în care lucrează.
Monica Macovei a intervenit în scandalul pensiilor speciale pentru magistrați și a argumentat că „teoria/principiul “drepturilor câștigate” este un concept „inventat” de CSM în perioada 2005-2007, pentru a împiedica tăierea unor sporuri, salarii sau pensii.
„Nu exista teoria/principiul “drepturilor câștigate”. Expresia „drepturi câștigate” a fost inventată în 2005-2007 de câțiva membri CSM, atunci când, în magistratură, a început furia acordării de sporuri, unii altora, prin hotărâri judecătorești. S-a urmărit împiedicarea tăierii unor sporuri și scăderii salariilor și pensiilor în viitor. Nu se poate asta.”, a scris Monica Macovei.
Fostul ministru al Justiției a subliniat că „Guvernele și Parlamentele pot elimina sau adăuga sporuri, pot scădea salariile și pensiile oricărei categorii profesionale din sistemul public, în mod justificat.”
Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, reacționează în scandalul pensiilor speciale: „Există demisia dacă nu iți mai convin condițiile”
Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, reacționează în scandalul pensiilor speciale: „Există demisia dacă nu iți mai convin condițiile”
Monica Macovei: „Nici magistrații nu sunt și nu pot fi deasupra legii”
Monica Macovei că egalitatea în fața legii este un principiu constituțional care se aplică tuturor:
„Într-un stat de drept suntem cu toții egali în fața legii și nimeni nu este mai presus de lege. Constituția prevede clar: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.” Prin urmare, nici magistrații nu sunt și nu pot fi deasupra legii.”
Aceasta a invocat argumentul „dimensiunii și eticii morale” în ceea ce privește calitatea actului de justiție și a menționat că acest aspect nu depinde de salarii sau pensii.
„Independența justiției’ este dreptul nostru, al oamenilor, la o justiție independentă – de influență politică, de corupție etc. – și nu este dreptul magistraților de a face orice. Independența magistraților nu depinde de mărimea salariilor și a pensiilor, ci de dimensiunea morală și etică a fiecăruia dintre ei. Independența este o stare de spirit”, a mai menționat Monica Macovei.
Fostul ministru Monica Macovei le transmite un mesaj tăios magistraților și îi sfătuiește să demisioneze din funcție dacă nu mai sunt mulțumiți de condițiile de lucru.
„Există demisia pentru situațiile în care nu iți mai convin condițiile din instituția în care lucrezi”, a transmis Monica Macovei.