Percheziţii în Călăraşi şi în Capitală. Mai multe persoane, acuzate că au furat peşte dintr-o baltă privată și l-au vândut în piețe din București

Publicat: 09 09. 2021, 09:56

Poliţia Română, Serviciului de Poliţie Delta Dunării şi IPJ Călăraşi efectuează 29 de percheziţii domiciliare, în judeţul Călăraşi şi în Capitală, la persoane bănuite că au sustras peşte dintr-un lac, proprietate privată, prin folosirea unor unelte de pescuit interzise de lege.

Mai multe persoane din Călăraşi sunt acuzate că au sustras peşte dintr-un lac, proprietate privată, prin folosirea unor unelte de pescuit interzise de lege.

Acţiunea se derulează sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică şi a Parchetului de la lângă Judecătoria Lehliu Gară.

Cercetările se fac sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, tăinuire, deţinere, transport şi comercializare fără documente legale a peştelui, precum şi pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice prin curentare.

„Din anchetă a rezultat faptul că, în cursul anului 2021, mai multe persoane din judeţul Călăraşi ar fi sustras peşte dintr-un lac, proprietate privată, prin folosirea unor unelte de pescuit interzise de lege la deţinere.cPeştele ar fi fost depozitat, transportat şi comercializat, fără documente legale, către diverse societăţi sau pieţe agroalimentare din judeţul Călăraşi şi municipiul Bucureşti”, spun reprezentanţii IGPR.

Poliţiştii pun în executare 15 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi conduse la sediul IPJ Călăraşi, pentru audieri.