Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan, discurs în limba franceză la reuniunea Asociației Curților Constituționale Francofone. „Vocea legitimă a cetățeanului riscă să fie acoperită de zeci de mii de conturi false plătite”

Nicușor Dan, discurs în limba franceză la reuniunea Asociației Curților Constituționale Francofone. „Vocea legitimă a cetățeanului riscă să fie acoperită de zeci de mii de conturi false plătite”

Președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu au participat vineri, 6 noiembrie, la renuniunea de lucru a președinției Asociației Curților Constituționale Francofone, eveniment intitulat „Societatea informațională și democrația constituțională”. După ce a primit cuvântul de la președinta Curții Constituționale a României (CCR), Simina Tănăsescu, Nicușor Dan – care a locuit șase ani la Paris, în perioada 1992-1998 – a început să vorbească, timp de aproximativ un minut, în limba franceză, după care a continuat în limba maternă. Președintele a vorbit despre importanța protejării valorilor constituiționale, în contextul amenințărilor de dezinformare, care generează „vulnerabilități în toate societățile democratice”.

Sondaj Gândul


Va reuși Trump să își impună politicile, chiar dacă nu are majoritatea în Congres?

Vezi rezultate

Loading ...

„Pentru România, este o oportunitate excelentă de a consolida dialogul între instituțiile care au misiunea de a proteja Constituția”

„În primul rând, aș dori să urez bun venit la București tuturor oaspeților noștri din străinătate. Sunt cu adevărat onorat să mă aflu astăzi în mijlocul dumneavoastră, cu prilejul acestei reuniuni.

Doresc să încep prin a felicita Curtea Constituțională a României și pe președinta acesteia, doamna Tănăsescu, pentru organizarea acestei întâlniri, precum și pentru preluarea președinției asociației. Aceasta este o responsabilitate semnificativă.

Pentru România, reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida dialogul între instituțiile care, deși își desfășoară activitatea în cadrul unor sisteme constituționale diferite, împărtășesc aceeași misiune: aceea de a proteja Constituția, drepturile fundamentale și principiile democrației.

Voi continua, în cele ce urmează, în limba română”, a transmis, în limba franceză, președintele României.

Președintele României, Nicușor Dan

„Avem vulnerabilități: manipularea algoritmică, publicitatea politică direcționată sau utilizarea inteligenței artificiale pentru producerea de materiale false”

„Alegerile sunt fundamentul democrației și că nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor, trebuie să ne uităm la cum se desfășoară campania și mai ales la modul în care cetățenii pot să își formeze opiniile.

Lucrurile astea s-au schimbat mult în ultimii ani, în special prin prezența tot mai mare a informațiilor într-un spațiu digital.

Și aici avem niște vulnerabilități în toate societățile democratice: manipularea algoritmică, publicitatea politică direcționată, campanii inautentice de influență politică și, în ultima vreme, utilizarea inteligenței artificiale pentru producerea de materiale false.

Pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă, riscă să fie acoperită de sute, mii sau zeci de mii de conturi false plătite, sau ca un algoritm sau altul să acopere vocea legitimă a cetățeanului.

Și am văzut multe exemple de felul ăsta și evident că dreptul fundamental de a alege și dreptul fundamental de a fi informat este distorsionat”, a mai explicat Nicușor Dan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un politician numit Chris va fi următorul prim-ministru al Noii Zeelande, indiferent de partidul care va câștiga alegerile
Digi24
Trump a identificat vinovații: alegătorii. „«Tâmpocraţii» au avut o zi mare marţi”
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Adevarul
Ce alocație primesc, de fapt, copiii ucraineni, comparativ cu cei români? De unde vine mitul celor 3.800 de lei care circulă din nou pe rețelele de socializare
Mediafax
SCANDALOS! Lucrătorii unei primării din Suceava au cărat gunoi cu drapelul românesc. Ce spune primarul AUR
Click
Sâmbăta Morților 2027: Ce le este interzis credincioșilor să facă în această zi. Superstiții de Moșii de Toamnă
Digi24
Vasluiul nu mai este cea mai săracă zonă a țării. Ce județ i-a luat locul
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Cu ce dotări vine o Dacia Logan cu GPL? Cât costă un exemplar din 2022
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Furnicile mai mici alocă o parte mai mare din bugetul lor energetic de repaus creierului
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!