Pomohaci este din nou în ținta DIICOT. Noi fapte de pornografie infantilă cercetate de procurori pe numele său. Sunt percheziții în mai multe județe
Fostul preot Cristian Pomohaci este suspectat de anchetatorii DIICOT Târgu Mureș de noi fapte de pornografie infantilă, alături de alte trei persoane, caz în care se fac percheziții în mai multe județe ale țării, transmit surse judiciare pentru Gândul.
În același timp DIICOT informează oficial că astăzi, 23 septembrie 2026, procurorii de la Serviciul Teritorial Târgu Mureș, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București, municipiului Cluj Napoca și localității Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
„Poftele” fostului părinte
Din actele de urmărire penală, arată Direcția, a reieșit faptul că, în intervalul cuprins între luna martie 2025 și luna martie 2026, 4 făptuitori, dintre care unul aflat sub măsura arestului preventiv în altă cauză, au procurat, deținut, stocat și distribuit, prin intermediul unor servicii de mesagerie online și a unor pagini de socializare, videoclipuri care înfățișează minori, cu vârste între 4 și 16 ani, în ipostaze sexuale explicite.
Audierile au loc la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș.
Acțiunea este realizată cu sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca și Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.
Predicile de după gratii
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost reținut, în 3 iunie, pentru 24 de ore de polițiștii din Mureș, în urma unor percheziții domiciliare efectuate într-un dosar penal care vizează infracțiunile de viol asupra unui minor și agresiune sexuală.
„În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat în cauză, în cursul acestei seri, un bărbat, de 57 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș. Acesta urmează să fie prezentat magistraților, cu propunere legală”, transmitea la acea vreme IPJ Mureș.
Percheziții la domiciliul lui Pomohaci
Fostul preot a fost reținut după ce autoritățile din Mureș au pus în aplicare, tot atunci, două mandate de percheziție domiciliară.
Cristian Pomohaci, suspectat că ar fi întreținut relații sexuale cu băieți cu vârste de până la 16 ani
Anchetatorii susțin că, începând din 2022, acesta ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu minori de sex masculin, cu vârste de până la 16 ani, conform unor surse apropiate anchetei.
Pomohaci a mai fost investigat anterior într-un caz similar, însă dosarul a fost clasat în februarie 2019 pe motiv de prescripție, faptele fiind considerate mai vechi de zece ani.
Cristian Pomohaci este o figură publică cunoscută atât din zona muzicii populare, cât și din fostul său statut clerical. De-a lungul timpului, numele său a fost asociat cu mai multe controverse și dosare penale.
Anchetatorii susțin că fostul preot ar fi oferit bani și alte beneficii
Potrivit informațiilor din anchetă, procurorii suspectează că Pomohaci ar fi profitat de vulnerabilitatea unor băieți minori, cărora le-ar fi oferit diverse avantaje materiale. Surse apropiate investigației susțin că una dintre presupusele victime ar fi beneficiat inclusiv de o mașină și de vacanțe plătite.
Un bărbat de 36 de ani, care afirmă că a lucrat până anul trecut pentru Pomohaci în localitatea Moșuni, a declarat că a fost audiat de polițiști în legătură cu modul în care fostul preot s-ar fi comportat cu tinerii și minorii aflați în preajma sa.
Acesta susține că Pomohaci ar fi avut gesturi și comportamente nepotrivite atât față de persoane majore, cât și față de minori care activau în cadrul asociației coordonate de el.
Martor: „Sunt mulți copii, este un băiat dar nu stiu dacă o să aibă curaj să iasă public, că părintele l-a ajutat mult, i-a dat mașină, l-a dus prin America, Dubai și băiatul a acceptat. El o să fie chemat la politie ca să recunoască”, a spus unul dintre martori, potrivit Știrile Pro TV.
Au descoperit sume colosale de bani în locuința fostului preot
În cadrul perchezițiilor efectuate de anchetatori în două apartamente care i-ar aparține lui Cristian Pomohaci, situate în centrul municipiului Târgu Mureș, au fost descoperite importante sume de bani în mai multe valute. Valoarea totală a acestora este estimată la aproximativ două milioane de euro.
Nu este prima dată când numele lui Cristian Pomohaci apare într-o anchetă penală. În 2017, acesta a fost cercetat într-un dosar privind un act sexual cu un minor, însă cauza a fost clasată. În urma scandalului de atunci, Pomohaci a fost exclus din rândul preoților.
Ulterior, în 2022, Pomohaci a achiziționat un restaurant într-o comună din județ și i-a schimbat destinația, dezvoltându-și activitățile în afara vieții religioase. Ancheta actuală continuă, iar procurorii încearcă să stabilească întreaga amploare a faptelor investigate.