Dacă oamenii fără adăpost ar arăta așa, i-ai mai ignora?

Publicat: 16 06. 2014, 20:30
Actualizat: 22 03. 2019, 03:44

Fotografa Rosie Holtom lucrează ca voluntar pentru un centru din Londra dedicat persoanelor fără adăpost. Recent, ea s-a hotărât să înceapă un proiect prin care să arate lumii adevărata față a celor fără adăpost, departe de stereotipuri și fără a exploata situația în care se găsesc ei, scrie mymodernmet.com.

În loc să încurajeze părerea cel mai des întâlnită conform căreia oamenii străzii se droghează, sunt neîngrijiți sau chiar nebuni, Holtom a ales să îi surprindă în imagini exact așa cum sunt ei de fapt, respectiv niște oameni obișnuiți.

FOTO: Rosie Holtom/upworthy.com

FOTO: Rosie Holtom/upworthy.com

„Am fost inspirată să încep acest proiect fotografic pentru că am simțit o deconectare puternică între oamenii interesanți pe care i-am întâlnit la adăpost de-a lungul anilor ca voluntar și stereotipurile pe care le folosim în mod constant pentru a-i descrie pe cei fără adăpost din Londra”, a declarat fotografa.

FOTO: Rosie Holtom/upworthy.com

FOTO: Rosie Holtom/upworthy.com

„Am vrut să fie văzuți într-o lumină bună”, a mai adăugat Rosie Holtom.

Sursă: YouTube