Duminică seara, Kylie Jenner a debutat pe podiumul Victoria’s Secret, unde a purtat cel mai scump sutien din lume, care este acoperit cu 4.410 diamante naturale și costă 50 milioane de dolari, scrie CNN.
„Fantasy Bra” reprezintă „artificiul” de brand pentru Victoria’s Secret încă din 1996, de când compania a început să confecționeze câte un sutien de lux pe an, pentru cele mai excentrice prezentări de modă.
Claudia Schiffer a fost primul model care a purtat sutienul „Fantasy Bra”, într-o ședință foto, iar Elsa Hosk a fost ultima care l-a prezentat pe podium în 2018 – ambele sutiene fiind evaluate la o sumă mult mai modestă, de 1 milion de dolari.
Anul acesta, prețul sutienelor „premium” din trecut a fost devansat puternic de cel creat de Jacob & Co.: 50 milioane de dolari! Bijutierii de lux au folosit la sutienul lui Kylie Jenner nu mai puțin de 91 de diamante albe de mari dimensiuni, de 5-18 carate fiecare.
În centrul sutienului a fost așezat un diamant galben de 75 de carate. În total, accesoriul de lenjerie intimă are 4.410 diamante naturale și a necesitat 1.000 de ore de muncă din partea a 15 artizani bijutieri.

Celebrități de la Timothée Chalamet și Kris Jenner la Nicole Kidman și Dylan Sprouse au urmărit procesiunea „Îngerilor” Victoria’s Secret, precum modelele Joan Smalls și Candice Swanepoel, dar și a debutantelor Paloma Elsesser și Alex Consani.
Modelul Bella Hadid a deschis spectacolul cu o pereche de aripi florale. Solange Omon a fost declarată câștigătoarea „Angels Among Us” – primul reality show Victoria’s Secret difuzat pe YouTube.
Serialul în stil „America’s Next Top Model”, realizat de noul director de creație Adam Selman, ilustrează casting-ul ambițios prin care se dorește identificarea unui singur model de succes.
De la numirea sa în aprilie 2025, o parte din activitatea lui Selman a fost să combată informațiile negative despre „moștenirea” Victoria’s Secret.
Legăturile cu Jeffrey Epstein au subminat reputația brandului de lux, în timp ce, an de an, reapar – cu o regularitate matematică – întrebări fundamentale despre faptul dacă prezentările sale de modă cu lenjerie intimă (desfășurate încă din 1995, cu o pauză de 6 ani începută în 2019) sunt patriarhale sau, dimpotrivă, oferă putere femeilor.

Sursa foto: Capturi Facebook / CNNInternational