Alina Bârgăoanu: ”Politică fără alegeri sau alegeri fără politică?” (OPINIE)
Recent încheiatele alegeri locale prezintă câteva caracteristici care vor suscita interesul celor preocupați de spațiul public, de transformările pe care tehnologiile digitale le produc asupra acestuia: personalizarea, setea de autenticitate, capacitatea de viralizare a discursului anti-sistem și a discursului binar (noi. vs. ei). Date fiind aceste trăsături structurale ale spațiului public, ale conversației publice, rămâne dilema dacă acest moment electoral, ca și altele, de altfel, reprezintă o manifestare a politicii fără alegere/ alegeri sau a alegerilor fără politică.
O bătălie a interpretărilor și, mai ales, a credințelor anterioare
O primă caracteristică: rezultatul alegerilor reflectă tocmai capacitatea de adaptare a actorilor politici la transformările produse de tehnologie asupra spațiului public. În condiții de pandemie, procesul electoral (incluzând precampania, campania, votul propriu-zis și clamarea victoriei) s-au derulat preponderent în mediul online, pe platformele digitale. Ceea ce este posibil să îi fi avantajat pe cei care deja acaparaseră, din punct de vedere tehnologic, dar și retoric, noul teren de joc.
Faptul că unii competitori, mai mari sau mai mici, nu înțeleg aceste transformări, nu conștientizează că, din ce în ce mai mult, mediul online este locul unde se desfășoară confruntarea retorică, unde se modelează dominantele conversației politice, le este în totalitate imputabil și nu ar trebui să preocupe foarte mult. Aspectul asupra căruia ar trebui, totuși, să mai medităm este dacă o anumită imobilitate a opiniei publice, cantonarea ei – indiferent care ar fi faptele – în aceste dominante retorice și de interpretare reprezintă un lucru benefic pentru funcționarea de ansamblu a democrației. Mai ales atunci când această imobilitate este creată, amplificată, exacerbată tot de tehnologie, prin metode în legătură cu care există o slabă conștientizare publică: echo-chambers, publicitate targetată, dark ads (reclame fantomă), amplificare artificială a engagement-ului, tehnici de mobilizare, respectiv demobilizare a prezenței la vot (vote mobilization/ vote suppression), persuasiune computațională etc.
Există alegători care se miră, chiar se indignează, cum de un anumit candidat a obținut un număr de voturi pe motiv că nu au văzut nici un votant de acest gen; alegători pentru care instituția numărării votului este inutilă (de ce să mai numărăm, dacă eu și toți ai mei am votat într-un fel, eventual am și anunțat pe Facebook acest lucru?). Astfel de raportări reflectă nu atât un comportament politic și electoral insuficient de sofisticat, cât forța echo-chamber-urilor, caracterul omogen și intransigent al camerelor de izolare informațională și emoțională în care ne adâncim atunci când ne petrecem cea mai mare parte a timpului online.
Ascensiunea discursului binar
A doua caracteristică, indusă, într-o bună măsură, tot de transformările de natură tehnologică ale spațiului public, este aceea că, deși am avut de-a face cu alegeri locale, ele au fost tratate – de către candidați, experți și cetățeni deopotrivă, ca fiind alegeri prezidențiale. Această raportare de tip „all or nothing” trebuie pusă în legătură și cu ascensiunea, favorizată de felul în care funcționează platformele digitale (în cazul spațiului public românesc, Facebook-ul), a discursului binar: „noi vs. ei”, „alb vs. negru”, „bine vs. rău”, „tabăra mea vs. tabăra lor”. Dacă, la limită, o astfel de împărțire binară a peisajului politic ar putea fi acceptată în cazul unor alegeri prezidențiale, unde “câștigătorul-ia-tot”, ea este structural incompatibilă cu alegerile locale sau parlamentare, ale căror rezultate nu conduc la un câștigător unic, ci presupun gestionarea relației majoritate/minoritate, acomodarea tuturor vocilor, intereselor și proiectelor, iar nu suprimarea/ eliminarea celor care au pierdut („nu ne plac acești politicieni, să dispară”, eventual și votanții lor „idioți”).
În general, politica nu este un „război”, o veșnică încăierare „care-pe-care”, o alegere definitivă “ori/ori”, „acum ori niciodată”; iar lumea nu este un basm, un teren de confruntare între „bine” și „rău”. Această conceptualizare mută conversația pe teren moral, iar nu politic, în registru emoțional, iar nu rațional; permite demonizări și înduioșări excesive, personalizări și iarăși personalizări, deschide calea pentru un ciclu implacabil de tip boom and bust, speranță și dezamăgire.
Lupta cu sistemul: iubesc politica, dar îi urăsc pe politicieni
În sfârșit, modul de funcționare a platformelor digitale face casă bună cu discursul „cool”, anti-sistem, anti-establishment, anti structuri tradițional-ierarhice (printre care se numără și partidele politice sau mass media mainstream). De unde judecata severă pe care Siva Vaidhyanathan o formulează în legătură cu Facebook, în celebra sa carte „Anti-social media. How Facebook disconnnects us and undermines democracy” (2018): „Facebook-ul este excepțional pentru mobilizare, dar îngrozitor pentru deliberare”.
În România, discursul anti-sistem, anti-politică, anti-politicieni are deja o lungă istorie, trasând acele dominante retorice instalate, până la imobilism, în spațiul public („zoaiele pe geam”, „leprele din Parlament”, „gunoaiele nocive care trebuie arse la vot”, „hoții”). De aici, încercarea – pentru unii candidați reușită (chiar oferind explicația succesului), pentru alții nu, de a se poziționa drept „politicieni în afara politicii”.
Într-un foarte reușit articol, Aurelian Giugăl vorbește despre „politică fără alegeri”; în sensul în care, în zonele prinse în capcana sărăciei și a subdezvoltării, într-o nemiloasă geografie economică, votul este un „exercițiu superfluu de o supremă inutilitate”. S-ar putea spune că imobilismul opiniei publice despre care am vorbit, „geografia digitală”, la fel de nemiloasă precum cea economică, demonizarea politicii/ politicienilor și a establishment-ului de către cei care fac politică și vor să facă parte din establishment duc la fenomenul în oglindă: alegerile fără politică. Care dintre variante ar trebui să ne dea mai mult de gândit?