România și arta de a pierde momentul

Preşedintele României şi toţi cei pe care acesta îi ascultă în materie de politică externă nu au decis dacă să adere sau nu la inițiativa multilaterală a președintelui Donald Trump, Consiliul Păcii.

Se cer clarificări către partea americană, se invocă necesitatea compatibilizării cu Carta ONU, se evocă formule intermediare – inclusiv statutul de observator.

Limbajul este aproape contabil. Dar geopolitica nu recompensează contabilitatea, ci claritatea. Pe scurt, este evident că se încearcă să se câștige timp. A câștiga timp poate fi o tactică. A părea că îl câștigi pentru a evita o opțiune devine însă un semnal.

FLASH NEWS Ce interdicții i-a impus judecătorul lui Viorel Pașca, patronul „azilului groazei” din Bihor. Copiii acestuia nu au voie să comunice între ei

00:10

REACȚIE Rogobete intervine în scandalul Pfizer. Ce a făcut în calitate de ministru al Sănătății

23:09

Iar semnalele, în relația cu Washingtonul, sunt citite strategic, nu procedural. Poate că domnul președinte și cei pe care îi ascultă ar putea să se întrebe dacă inițiativa lui Donald Trump nu are și darul de a testa disponibilitatea partenerilor de a participa la un nou format de coordonare politică.

Dacă așa ar sta lucrurile, atunci ambiguitatea prelungită poate avea ca efect iritarea administrației de la Washington fără a câștiga capital real de autonomie. În politica externă, un refuz explicit este uneori mai gestionabil decât o tergiversare. Marile puteri negociază cu poziții, nu cu note explicative şi solicitări de clarificare!

Aceste lucruri ar trebui înțelese de președintele României și de către mediile care îl susțin. Aș spune chiar că sunt un imperativ pentru o țară aflată în poziția geopolitică a României și într-un moment istoric ca cel pe care îl trăim. Și ce ne spune harta geopolitică a României ? Că suntem o frontieră la o mare semi-închisă.

Dar momentul istoric, ce anume ne spune? Că Statele Unite își reevaluează prezența, că marile puteri europene nu pot fi angajate pe termen lung la Marea Neagră, și că poziționarea noastră în cheie antirusă în condițiile intrării SUA într-o fază de cooperare cu Rusia și a deschiderii dialogului între state europene și Rusia, este posibil să nu mai poată fi susținută.

Da, modul de organizare al Consiliului Păcii este original. Dar folosită inteligent, prezența într-o asemenea organizație ar permite stabilirea dialogului cu administrația Donald Trump 2, valorificarea vecinătății noastre extinse cu Orientul Apropiat (am aduce un argument suplimentar în favoarea prezenței americane la Marea Neagră ca backup pentru Incirlik), o cooperare consolidată cu partenerii regionali care sunt prezenți în această inițiativă (Turcia, Bulgaria, Ungaria, Azerbaidjan și Israel).

România nu are confortul Italiei sau al Poloniei în a sta deoparte.

Consiliul European informal din 12 februarie ne-a arătat că suntem pe cale să pierdem un alt moment istoric. La scurta întâlnire cu jurnaliștii români înainte de intrarea în Castelul Alden Biessen, locul în care șefii de stat și de guvern au fost invitați de carismaticul premier belgian Bart De Wever, președintele Nicușor Dan a declarat că nu este cazul să ne facem probleme cu privire la Europa celor două viteze, care ar însemna, potrivit acestuia, reuniuni de țări „care au anumite idei” și „se coordonează pentru a pune o idee pe masă Consiliului”.

O declarație îngrijorătoare căci ne arată cât de departe se află președintele României de înțelegerea unei dinamici europene care a început deja să se pună în mișcare. Președintele Dan ar fi trebuit să înțeleagă faptul că simpla noastră absență din cluburile sau reuniunile informale ale unor țări care împărtășesc idei reprezintă deja o problemă.

Socializarea la acest nivel este foarte importantă, măcar expunerea la discuții cu omologi atunci când nu ai deloc experiență în politică externă. Un alt moment ratat…

În sfârșit, președintele României nu a considerat necesară participarea la Conferința de Securitate de la Munchen, locul unde se schimbă idei despre securitatea continentului, despre cooperările militaro-industriale și locul în marja căruia pot avea loc o serie de bilaterale cu miză pentru România.

Țara noastră este în schimb reprezentată de miniștrii Apărării și Externelor, care au limite evidente în a transmite mesaje de substanță în afara citirii cu voce tare a punctajelor pregătite de structură.

Un alt moment pierdut, ca de altfel întregul an de la instalarea noii administrații în urma alegerilor din 18 mai. În aceste condiții, care nu au nicio perspectivă de îmbunătățire, nu ne rămâne decât să ne dorim ca România să aibă noroc.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• Participarea României la summitul minereurilor critice din SUA: o invitație firească și o narațiune disproporționată
• Europa cu două viteze. România la periferie