Către universitatea corporatistă

Către universitatea corporatistă
Publicat: 11/01/2023, 12:00
Actualizat: 11/01/2023, 12:01

Lucruri pe care oamenii le observă, dar nu le bagă în seamă, nu li se par importante, evenimente ce par fără legătură unul cu altul sau par doar momente aleatorii în viața unor instituții… dar dacă stai să privești cu atenție, dacă iei un pic de distanță, observi că sunt piese ale unui puzzle care încet, încet, alcătuiesc imaginea unor evoluții fundamentale.

Să plecăm de la o știre care ne spune că Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj își deschide un program de studii medicale avansate: ”Programul include trei secțiuni clinice – în domeniile sănătății mintale (UBBMed-Psy), sănătății publice (UBB-PublicH) și medicini generale-interne și cancer (în această fază mai ales bio-oncologie/psiho-somatica/psiho-oncologie) (UBBMed – G). O altă secțiune, UBBMed-Tech, care “stimulează dezvoltarea tehnologiilor avansate în domeniu (ex. Roboterapie/Realitate virtuală pentru tratamentul tulburărilor psihice/Tehnologii de imagistică medicală/Nanomedicină etc.).” (Sursa AICI).

Primul gând: ”Foarte bine, bravo lor!”, dar al doilea gând: ”De ce medicină la universitate,  când în Cluj există o prestigioasă universitatea cu profil medical?” (voi comenta mai târziu acest model bazat pe ”diviziunea” muncii între tipuri de universități); și apoi îți aduci aminte că, în urmă cu ceva timp, Universitatea Babeș-Bolyai a anunțat că va dezvolta programe ”off-campus” în Arad împreună cu Universitatea ”Vasile Goldiș” (Sursa AICI ); Universitatea Vasile Goldiș are facultăți de medicină, de stomatologie, de farmacie (între altele) și o tradiție în dezvoltarea acestui domeniu.

Marcând acest moment, rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David spunea: ”mai multe universități clujene au explorat astfel de colaborări cu comunitatea din Arad de mai mulți ani, dar acum UBB face un pas mai clar, împreună cu comunitatea locală. În fine, UBB este o universitate globală care, dincolo de preocupările academice globale, are și o deschidere socială de a ajuta oriunde este nevoie cu competența sa atunci când i se cere argumentat acest lucru”.

Iar medicina este o față a monedei și mă gândesc că, între alte axe,  poate fi și faptul că Universitatea Vasile Goldiș gestionează un extraordinar parc dendrologic, la Macea, iar Universitatea Babeș-Bolyai are o remarcabila grădină botanică în Cluj – deci, dintr-o dată, se mai creează o punte, nu numai în plan academic, ci și în planul cercetării  – și probabil că mai sunt si alte posibile proiecte.

Dar să nu ne oprim aici, căci ies la suprafață alte evenimente, de aceeași factură: cu niște ani în urmă, nu mulți, se vorbea despre un proiect al Universității de Vest din Timișoara de a absorbi Universitatea din Reșița; ulterior, cei de la Timișoara au renunțat, dar la scurtă vreme după acest moment, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj încorporează Universitatea din Reșița, care – pe lângă secțiile care ar fi putut fi compatibile cu cele de la Cluj – are și secții din zona politehnică (Sursa AICI). Iar  roadele, nu numai academice, s-au arătat repede, căci aflăm că UBB va realiza strategia de dezvoltare a orașului Reșița, un proiect de aproximativ 3,5 milioane lei. (Sursa AICI)

Totuși trebuie spus (dacă nu mă înșală memoria) că una din primele mișcări de această factură este legată de Universitatea Tehnică din Cluj, care a realizat acum aproape un deceniu fuziunea cu Universitatea din Baia Mare, astfel încât în cadrul unei universități cu profil politehnic să regăsesc acum și secții din zona științelor socio-umane.

Înainte de a comenta aceste procese, să mai rămânem în zona factuală și să mai aducem în prim-plan alte evenimente: în urmă cu ceva vreme, Universitatea Politehnică București anunța o triplă fuziune, cu Universitatea din Pitești și cu Universitatea Maritimă din Constanța (Sursa AICI), ceea ce ar fi condus la crearea unei Universități Naționale de Științe și Tehnologie Politehnică – un adevărat pol de competențe și o concentrare de resurse umane și material-financiare absolut remarcabilă.

Ulterior, așa cum ar spune Caragiale, s-a pornit o zaveră la Constanța, după schema arhicunoscută a mișcărilor studențești de contestare și proiectul fuziunii dintre Universitatea Politehnică București și Universitatea Maritimă a căzut. (Sursa AICI)

Evident, a rămas posibilitatea integrării cu Universitatea din Pitești, iar o minte inteligentă și un management clarvăzător nu va ignora faptul că în apropierea Bucureștiului se mai află Universitatea din Târgoviște și Universitatea din Ploiești, ambele având atât secții de natură politehnică, cat și secții mai aproape de profilurile cu care ”universitatea” de tip clasic ne-a obișnuit, adică științele naturii și științele socio-umane.

La rândul ei, o universitate care nu are anvergura celor pe care le-am menționat, fiind cumva specializată pe domeniul socio-politic (e vorba de SNSPA) a anunțat un parteneriat pe termen lung cu Universitatea Româno-Americană (Sursa AICI); chiar dacă numit diplomatic ”acord de colaborare”, din comunicatul respectiv înțelegem ca este vorba de o integrare complexă, pe aproape toate palierele:

Astfel se va facilita colaborarea cadrelor didactice, cercetătorilor şi experţilor din cele două instituţii, în vederea promovării cercetării ştiinţifice. De asemenea, beneficiile create de această colaborare vizează desfăşurarea mobilităţilor internaţionale pentru studenţi, cadre didactice şi personal didactic-auxiliar, sprijinirea organizării în comun a evenimentelor academice, precum şi atragerea de fonduri pentru promovare şi dezvoltare instituţională.”. La scurtă vreme de la acest eveniment, SNSPA a anunțat formarea ”unui grup operativ” împreună cu Inițiativa de Securitate Transatlantică a Consiliului Atlantic din Centrul Scowcroft pentru Strategie și Securitate, program axat pe securitatea Mării Negre. (Sursa AICI)

Fuziunile sau alte forme de integrare între universități au fost prevăzute, instituite și legitimate de toate legile succesive ale învățământului; inițial, multe discuții și proiecte au vizat mai ales unirea între universități private, în special între unele acreditate și deja puternice și altele care aveau mai puține secții acreditate și care, printr-o fuziune își rezolvau problemele legate de îndeplinirea standardelor, de resursele umane și de resursele materiale etc.

S-a vorbit, de asemenea, în jumătatea primului deceniu al anilor 2000, de crearea unor poluri universitare metropolitane, într-un fel după modelul francez sau german, astfel încât într-un mare oraș să rămână doua-trei mega universități. Îmi aduc aminte că, atunci când au început tatonările (nici măcar negocierile) pe această temă, universitățile tehnice și medicale au reacționat pozitiv; în schimb au existat o mulțime de blocaje, reacții negative, din partea universităților de profil artistic, care spuneau că își pierd identitatea dacă vor fi integrate într-o universitate mare sau într-un mare consorțiu universitar; și așa, între discuții interminabile, replici și contre, aceste proiecte au murit.

Îmi aduc aminte că în aceiași perioadă și Universitatea București a fost curtată de universități private, care doreau să fie absorbite de aceasta. Am fost martor în Senatul nostru la două discuții de acest fel: în prima, o universitate privată cu un bun renume, concentrată mai ales în zona facultăților de drept, a dorit să devină parte a U.B., dar facultatea de profil din U.B. a respins cu vehemență proiectul – deși am gândit atunci – și gândesc și acum – că acest lucru ne aducea un campus și un grup de clădiri moderne (pe care le consideram importante pentru U.B., care suferea de lipsă de spațiu și de povara unor costuri foarte mari pentru întreținerea unor clădiri vechi și uneori chiar amenințate de paragină).

Al doilea proiect (dacă tot suntem la zona amintirilor) era unul în care o universitate privată din Turnu Severin dorea să fie absorbită de U.B.; îmi aduc aminte că și eu și decanul Facultății de Geografie, profesorul Ielenici, am susținut proiectul, e drept din motive diferite. Facultatea de Geografie, care avea baze de cercetare la Orșova și poate și în alte zone învecinate (unde studenții făceau practică și unde se desfășurau activități de cercetare de profil), câștiga astfel un sediu la o distanță mult mai mică de zona de practică, în timp ce eu observam că de la Pitești până la Timișoara nu exista în acel moment nicio altă facultate de jurnalism sau comunicare și că în felul acesta puteam să ne stabilim un pol care sa atragă studenții dintr-o zonă mai îndepărtată de București – astfel încât să ne lărgim bazinul de recrutare, mai ales pentru că era doar o chestiune de timp ca demografia negativă să ducă la reducerea drastică a absolvenților de liceu, deci a candidaților de la admitere, deci a studenților, deci a fondurilor bugetare sau din taxe.

Mulți colegi din Senat s-au arătat jigniți, vexați de faptul că ar deveni colegi cu cadre didactice cu mai puțin prestigiu și în felul acesta au coalizat un vot împotriva acestor proiecte.

Și iată că la un deceniu (sau mai puțin) ideea trusturilor universitare – dacă termenul nu pare prea dur pentru obrazele subțiri din anumite medii academice – se concretizează și pare că ne îndreptăm spre un val de fuziuni.

Contopirea diverselor universități înseamnă lărgirea listei de specializări și facultăți, atragerea de fonduri suplimentare (mai ales din granturi, pentru că potențialul de cercetare este amplificat și paleta de echipe este mult mai variată, astfel încât proiectele sunt mai consistente și mai convingătoare), înseamnă reducerea unor costuri materiale, pentru că, așa cum se știe din economie, orice fuziune duce la raționalizări și eficientizări și înseamnă posibilitatea deschiderii unor noi câmpuri, atât din perspectiva formării academice, cât și din aceea a direcțiilor de cercetare – cum ar fi spre exemplu medicina în interiorul universităților de tip clasic.

Unul din obstacolele, până la urmă mentale, împotriva acestor transformări, este ideea că există o anumită ”diviziune” tematică, astfel încât ”Universitatea” se ocupă de științele naturii, științele dure și științe socio-umane, iar  alte instituții, de tip ”politehnic” de domeniile inginerești, de agronomie, de economie, de medicină etc, etc.

Acesta este un model classic, de secol XIX, bazat pe o diviziune între două concepte: acela de educare și acela de formare.

  • Din prima perspectivă, procesul didactic are scopul de transmite cunoștințe care creează ”gânditori” care, fie sunt producători de noi cunoștințe (savanți, cercetători, artiști), fie sunt cei care transmit capitalul cultural și științific existent generațiilor viitoare – adică profesori.
  • În celălalt caz, este vorba de transmiterea unor cunoștințe și competențe asociate producției de bunuri și servicii, mai exact coordonării producției, de către oameni care au o viziune tehnică complexă – fie ei ingineri, agronomi, economiști, medici etc.

Această diviziune a străbătut secolul al XIX-lea si al XX-lea, conturând peisajul universitar așa cum îl cunoaștem în Europa. Dar ea n-a avut niciun ecou peste ocean, deoarece în Statele Unite marile universități sunt polivalente, având facultăți din toate profilurile, de la filologie la agronomie, de la inginerie la arte plastice. Obstacolul, mai degrabă filozofic, în fața ideii de a amesteca educarea și formarea, cu inerenta sa încărcătură elitistă, nu a funcționat în SUA și acolo universitățile au crescut în toate specializările, în funcție de cererile care veneau dinspre diversele profesii și dinspre orizonturile aspiraționale ale valurilor succesive de tinere generații.

Dacă SNSPA s-a asociat cu o universitate centrată pe domeniile dreptului și ale științelor socio-administrative sau dacă Universitatea Politehnica București și-a căutat parteneri în zona unor universități cu nucleu politehnic puternic, strategia pe care o aplică  Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj vine să rupă bariere mentale și istorice care păreau de netrecut.

O formulă mi se pare cheia acestor forme de dezvoltare: UBB se definește ca ”universitate comprehensivă cu angajament global”. Comprehensiv, adică înglobând orice specializare în funcție de competențele proprii sau de cele obținute prin asemenea partenariate, și global, adică depășind aria locală, vizând fie proiecte de cercetare de anvergură internațională, fie proiecte în beneficiul unor comunități din România și poate și dincolo de hotarele noastre.

Este Clujul o excepție? Celelalte mari universități ignoră asemenea oportunități? Nu simt ele amenințările? Câteva dintre acestea:

  • reducerea dramatică a cohortelor de absolvenți de liceu
  • numărul din ce în ce mai mare de tineri care aleg sa studieze la universități din străinătate (după unele estimări 20-30% din absolvenții de bacalaureat)
  • scăderea prestigiului diplomelor universitare autohtone pe piața muncii (datorită, în principal, decalajului dintre cunoștințele transmise și cerințele profesiilor)
  • reducerea finanțărilor din subvenții, taxe și granturi

Eu cred în modelul universității corporatiste, construită pe logica integrării și raționalizării, comprehensibilă și cu vocația extinderii, poate chiar globale.

Acest model este mai adaptat provocărilor societăților post-moderne, mai flexibil managerial și mai dinamic în ceea ce privește furnizarea de servicii educaționale conforme cerințelor sociale, mai bine pregătit pentru câștigarea de granturi si programe. Avem deja câteva precedente. Oare marile universități se vor trezi din amorțeală sau vor aștepta, încremenite în mândria unei istorii prestigioase, un miracol care să le rezolve problemele?


Citește și:

EXCLUSIV | El este miliardarul care a construit controversatul cartier “Greenfield”! Gheorghe Iaciu deține un palat lângă Klaus Iohannis + CEO-ul îl apără: ”E ca și cum ți-am furat portofelul…”

UPDATE: VIDEO | EXCLUSIV. Frații Andrew și Tristan Tate rămân în arest. Curtea de Apel București a respins contestațiile la arestarea preventivă. Avocat: „Sunt foarte dezamăgit. Măsura mi se pare excesivă”

EXCLUSIV | Consilier local PNL Sector 1, despre scandalul ”Greenfield”: ”Dezastru. Toți stau după proverbialul pix… pixul lui Clotilde Armand”

ANALIZĂ | Dr. Leonid Gozman: ”Capitularea Rusiei, urmată de o desființare metodică a regimului Putin, ar putea oferi rușilor o șansă”

Prof. univ. dr. Mihai Coman
Profesorul emerit Mihai Coman s-a născut în Făgăraş în 1953, este absolvent al Facultăţii de Litere (1976), doctor în filologie (1985) și Doctor Honoris Causa al Universităților din Constanța și Craiova. Primul decan al Facultăţii de Jurnalismciteste mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase