CHAT, CHAT, CHAT, cine a plagiat?

CHAT, CHAT, CHAT, cine a plagiat?
Publicat: 08/02/2023, 11:13
Actualizat: 08/02/2023, 11:13

Într-un număr recent, revista Nature a publicat o analiză a implicațiilor științifice și etice pe care le are utilizarea softurilor de generare de texte, între care și faimosul ChatGPT.

După ce arată că apelul la asemenea chatbots nu este ceva nou, că deja unii cercetători le utilizau, fie pentru a completa informația lor, fie pentru a pune într-un text ideile pe care ei le transmiteau softului respectiv, articolul citat anunță că revista Nature, împreună cu alte publicații ale grupului Springer și în consens cu declarații programatice ale altor reviste științifice, va include două principii, ca elemente de bază în interacțiunea editorială cu autorii care ar folosi asemenea softuri:

  • primul principiu spune că nu va fi acceptat nici un articol produs integral pe o asemenea platformă;
  • al doilea principiu afirma că autorul are obligația de a preciza, fie în introducere, fie într-o altă rubrică, faptul că în articol au fost folosite asemenea softuri de generare de text, indicându-se precis fragmentele respective.

Întreaga discuție se poartă, de fapt, în jurul principiului proprietății intelectuale și al faptului că un text, care este generat de o persoană reală, este produsul și proprietatea intelectuală a acelei persoane, care își asumă simultan și meritul dar și responsabilitatea pentru conținutul materialului respectiv. Dezbaterile despre ChatGPT s-au concentrat predominant asupra relației dintre profesor și student și, pe alt palier, dintre editorii revistelor științifice și autorii materialelor trimise spre evaluare și publicare. De aici a mai fost doar un pas pentru a se ajunge la noțiunea de plagiat și la modalitățile prin care poate fi evitat plagiatul născut din utilizarea acestor programe.

Lucrurile nu sunt însă atât de grave, dacă ne punem din perspectiva profesorului care își face datoria atunci când coordonează un student, pentru lucrarea de diploma, de dizertație sau de doctorat. Dacă a discutat cu studentul și au stabilit împreună tema, dacă au fixat o anumită bibliografie pentru fiecare etapă, dacă a urmărit apoi, bucată cu bucată, cum se elaborează lucrarea, citind fragmente din ea în ordinea în care autorul le scria, dacă a făcut corecturi (și i-a explicat ce a greșit și ce trebuie ameliorat și, evident, ce a făcut bine și care e în direcția în care trebuie să meargă), atunci el este mai mult decât familiarizat cu stilul autorului – atât în planul modului de argumentare, cât și în acela al formelor de exprimare.

Dacă în teză apare un text – mai mare sau mai mic – care nu consonează cu lucrurile care au fost scrise până atunci, evident profesorul începe să-și pună niște întrebări și nu e greu să caute și să afle de unde provine acel text.

Dacă invers, privim lucrurile din perspectiva celui mai rău scenariu posibil, care ar fi deosebirea între o teză produsă integral sau în mare majoritate de către ChatGPT sau alt program asemănător și tezele care au fost produse prin reproducerea unor lucrări de diploma sau dizertație din anii anteriori, lucrări pe care profesori binevoitor le-au plasat doctoranzilor sus-puși sau dis-puși să recompenseze acest efort, lucrări pe care aceștia le prezintă ca produse științifice care le aparțin?

Purtați de elanul divagațiilor despre postmodernitate și schimbarea paradigmelor, sau despre limitele omului și (ne)limitele mașinilor cibernetice, sau despre implicațiile etice ale utilizării ChatGPT, cei care au scris articole de poziție (cel puțin cele pe care le-am văzut eu în documentarea pentru articolul de față) ignoră o problemă simplă: ce spun legile și reglementările românești despre o asemenea situație!

Răspunsul este simplu: nimic! Dacă ne uităm în Legea Educației Naționale din 2011, precum și în Hotărârea de Guvern 681/2011, cunoscută sub numele de Codul studiilor doctorale, observăm că frauda este circumscrisă de trei tipuri de acțiuni:

Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară:

  1. a) plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori;
  2. b) confecţionarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
  3. c) introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare (LEN/2011, art 310)”.

Ca un ecou, Codul studiilor doctorale reia formula din lege, în art 67.3, care se referă la:

”Abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive”.

În niciunul din textele pe care le-am consultat nu apare vreo referire (cât de mică) la utilizarea softurilor de generare a cunoștințelor și la implicațiile juridice, științifice și didactice ale acestui fapt.

Putem presupune că cineva, într-o teză de doctorat (dar la fel de bine dizertație, lucrare de diploma sau articol științific) anunță că a folosit ChatGPT, ba chiar pune și ghilimele pentru a marca paragrafele respective; în felul acesta persoana respectivă a indicat sursa, a respectat normele de referire și citare – deci tehnic nu poate fi plagiat.

Rămâne acum de văzut dacă textul produs de soft poate fi considerat ca un bun aparținând unui autor, care și-l asumă, sub semnătură; cu alte cuvinte, există vreo prevedere legală care să interzică să se folosească un anume procent, fie el 20%, 30% sau 50% de pasaje produse de un program cibernetic, care a muncit în locul autorului pentru a genera cercetarea si sintetizarea datelor??? …

Ce ne facem atunci cu softurile pentru cercetarea cantitativă pe care autorii le folosesc (în științele socio-umane, dar cred că softuri analoge există și pentru științele naturii), care îi scutesc de multe ore de muncă ”manuală” și care oferă rezultate produse de soft, dar asumate ca realizări proprii de cercetător???

Singurul element pe care l-am identificat ca o posibilă stavilă în față extinderii ChatGPT este o sintagmă din lege care spune că lucrarea de doctorat trebuie să fie o ”lucrare originală”; evident autorii legii nu și-au bătut capul să explice ce înseamnă original… Ca să înțelegem riscurile produse de ambiguitatea acestui termen, vă dau ca exemplu o situație cu care m-am confruntat cu ceva ani în urmă: un doctorand, care urma să susțină teza, având deja referatele favorabile ale comisiei de doctorat, pe o lucrare de altfel foarte bună, m-a invitat, cu câteva zile înainte de susținerea tezei, să particip la lansarea cărții sale – care nu era altceva decât teza de doctorat. Și cartea și teza erau produsul muncii autorului, deci nici vorbă de plagiat sau de altă formă marcată ca inadmisibila de legislație. Dar dacă o carte apare înainte a tezei, în ce măsură teza mai este o lucrare originală?

Din punctul de vedere al muncii depuse de autor, ea reprezintă un text definit de și prin originalitatea acestei activități; din punctul de vedere al relației cronologice dintre un produs cultural, individualizat prin ISBN și devenit bun patrimonial al editurii (adică autorul își păstrează dreptul de proprietate intelectuală, dar a cedat, prin contractul semnat, dreptul patrimonial) mai poate fi teza, posterior publicării cărții, o operă  originală?  Sau este vorba de auto-plagiat!

  • În cazul amintit, mi-am asumat riscul de a atrage asupra mea antipatia autorului și iritarea editurii și am solicitat și am obținut amânarea lansării cărții până după momentul susținerii tezei și atribuirii de către Comisie a titlului de doctor.
  • Și atunci, dacă textele de factură legislativă sau regulamentele, codurile și metodologiile din domeniul universitar nu prevăd nicio formă de a limita (sau sancționa) utilizarea acestor programe, te poți gândi că vidul legislativ este compensat de sancțiunea morală…

Într-un studiu intitulat sugestiv ”Naming and shaming” (”Să numești și să rușinezi”), Jacob Rowbottom arată că formula respectivă, cu aplicație la dezvăluirile din mass media, se poate referi la trei obiective:

  • a) să pedepsească moral persoana numită;
  • b) să informeze publicul despre acțiunile sale;
  • c) să critice și să exprime dezaprobarea față de aceste acțiuni.

Evident că a face pe cineva de rușine, a-l acoperi de oprobiul public, este un mijloc eficient de sancționare, DAR numai într-o societate în care valorile morale sunt respectate și promovate de instituții, lideri de opinie, oameni obișnuiți ș.a.m.d. Lucrul acesta este valabil într-o societate în care copiilor li se spune ”Ai grijă să nu mă faci de rușine”, sau cum îi zicea mama lui Nică atunci când el a părăsit satul copilăriei: ”Caută să nu dai cinstea pe rușine și pacea pe gâlceavă”. O societate în care a fi făcut de rușine este un stigmat atât de puternic, încât, atunci când cel vinovat vorbește ca să se apere sau să acuze, ceilalți nu-i mai adresează niciun cuvânt, pentru că, așa cum am auzit odată pe cineva spunând, ”li s-a făcut rușine de rușinea lui”.

Dar mai trăim noi într-o asemenea societate, mai are vreo putere mecanismul ”a numi și a rușina”?  Cum să cred că arătarea cu degetul în public (și nu de către o singură persoană), că dezvăluirea prin mass-media, în fața întregii societăți, a unor mârșăvii poate să aibă vreun efect, când avem o cifră incredibil de mare de oameni politici, care ocupă funcții importante în stat, oameni despre care s-a arătat în presă, cu dovezi, că au plagiat tezele lor (lor?) de doctorat și care sunt bine mersi în acele funcții – sau care fac un mic slalom pentru a ocoli obstacolul și revin pe alte funcții de conducere?

  • Cum să credem că oprobiul public are vreo eficiență, când avem undeva în poziția de rector o persoană despre care s-a dovedit că a plagiat și s-a dovedit că a încercat să promoveze fraudulos un concurs de abilitare, întâi la o universitatea din România, apoi, prin nu știu ce malversațiuni, la o universitate din Franța – și care rămâne fără niciun fel de probleme înșurubată în funcția academică?
  • Cum să credem că rușinarea are are vreun rost când întâlnim rectori care își aduc finii sau alte rubedenii în funcții de prorector sau alte funcții de conducere din universitate (știind că toată lumea știe și comentează) și care continuă să fabrice relații clientelare fără niciun fel de scrupule?

Că o societatea poate să fie bântuită de tot felul de nenorociri, între care și decăderea valorilor, imoralitatea, transformarea minciunii în mod de viețuire (așa cum scria inspirat Havel) este un lucru confirmat de istorie. Aceeași istorie, însă, ne arată că există și șanse ca, la scara secolelor, asemenea momente să fie doar un interval tragic într-o succesiune de momente de normalitate, de echilibru și de promovare a valorilor umane majore.

Dar chiar și în momentele cele mai rele există speranța că pot să rămână niște insule de normalitate: de obicei acestea se regăsesc în ”turnurile de fildeș”, fie ele mediul universitar, mediul religios, mediul artistic sau alte forme de comunitate a celor care cred în aceleași valori.

Dacă universitatea se lasă târâtă, sub presiunea intereselor mai marilor zilei  către degradarea lentă a valorilor academice (așa cum ne arată numeroase materiale din presă), dacă ea ajunge să accepte transformarea pozițiilor și produselor universitare din obiect al unor aspirații intelectuale înalte (și al muncii creative) în obiect al unor tranzacții de factură politică și economică, atunci cine mai rămâne să fie paznicul moral al societății? Și, dacă lucrurile continua să alunece pe o asemenea pantă, în curând, refrenul de la început ar putea devină ”CHAT, CHAT, CHAT, nu mai contează cine a plagiat!”


Citește și:

Lanțul slăbiciunilor

Un vinovat la vedere și zece vinovați ascunși

Unora le place Legea Educației. De ce?

Prof. univ. dr. Mihai Coman
Profesorul emerit Mihai Coman s-a născut în Făgăraş în 1953, este absolvent al Facultăţii de Litere (1976), doctor în filologie (1985) și Doctor Honoris Causa al Universităților din Constanța și Craiova. mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Kevin Spacey a cedat și a izbucnit în lacrimi la TV, când a fost...
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp...
Răsturnare de situație! Ce se întâmplă cu voturile de la sectorul 1
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit...
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl...
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Ea este Rădița, femeia ucisă de partener la Brăila. Camerele de supraveghere l-au surprins pe...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Nemții au pus mâna pe noul DUSTER 2024 și l-au tunat. Modificările sunt notabile -...
Diana Şoşoacă a mers după "victoria" de la Europarlamentare la ambasada Rusiei. La eveniment a...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Ordin obligatoriu peste tot în Europa. Se aplică începând cu 4 iulie
Un nou drum expres. Cea mai bună veste pentru șoferi
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei...
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Roberta, discuție cu Bogdan despre Antoni și Rebecca. De ce nu crede în relația lor....
Cum a petrecut Loredana Groza de ziua ei de naștere? Artista a făcut senzație: ”Mă...
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
De ce au fost retrase unele produse cu tăiței din Danemarca? Motivul care le face...
×