Consiliul NATO – Rusia reîncălzește ”Războiul Rece”?! Cum se joacă în culise

Publicat: 05 01. 2022, 16:03

După mai bine de doi ani în care sintagma ”Consiliul NATO – Rusia” a fost doar una fără acoperire, Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, a anulat inactivitatea îngrijorătoare și a programat, pentru săptămâna viitoare, o reuniune specială a ambasadorilor aliați și a înalților oficiali ruși.

Întreg contextul acestei viitoare întâlniri de la Bruxelles este unul tensionat, spectrul unui alt ”Război Rece” plutind încă de la sfârșitul anului trecut peste mesele oficiale. Acolo unde stegulețele diplomației par a fi din ce în ce mai firave, nepregătite, o dată în plus, să facă față declarațiilor belicoase care, precum ghearele electrizate ale fulgerelor, anunță o furtună teribilă.

Demersul lui Jens Stoltenberg trebuie salutat, firește, iar ”tabloul” pictat în tușe agresive de un nevăzut pictor cuprins de febra creației geopolitice capătă accente optimiste prin declarația Mariei Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. Aceasta a confirmat că oficialii ruși (printre care se va afla viceministrul rus de Externe Serghei Ryabkov) se vor așeza la masa negocierilor, cu final încă neprevăzut, și că există o deschidere a Rusiei către dialog.

Scepticii afirmă, încă de acum, că ”la pomul lăudat, nu trebuie să mergi cu sacul”, pornind de la premisa că ambele părți vor discuta politically correct, însă până la un mult dorit compromis mai este drum lung de parcurs. Vor fi excluse ofensele reciproce, vor exista strângeri de mâini și zâmbete de complezență. Dar la fel de adevărat este că orgoliile s-au dospit corespunzător de mai multe luni, iar Vladimir Putin – dincolo de garanțiile de securitate pe care le solicită cu insistență – și-a manifestat nemulțumirea crescândă în fața ”extinderii” NATO până în prispa Rusiei, fără ca ”musafirul nepoftit” să sune la poartă.

”Cartoful fierbinte” al acestei viitoare și așteptate reuniuni la nivel înalt este Ucraina, fieful Rusiei, în alte vremuri, și piesa care ține cu tot dinadinsul să strice un ”puzzle” în care Kremlinul s-a simțit confortabil atât de mult timp. Atât de confortabil, încât nu a fost cuprins de remușcări atunci când a trasat o linie roșie care a inclus Peninsula Crimeea, în 2014, opinia mondială surescitată/înspăimântată fiind tratată cu indiferență.

”Unde sunt vremurile de altădată?”, s-ar putea întreba, nu neapărat retoric, Vladimir Putin, cu atât mai mult cu cât însuși artizanul dezmembrării URSS, Mihail Gorbaciov, cuprins de nostalgie – dar ”încins” precum un avocat al acuzării -, a conchis că SUA s-au declarat, intempestiv, cu de la sine putere, câștigătoare ale fostului ”Război Rece”. Unul care a ținut planeta cu sufletul la gură timp de decenii. De aici și până la eticheta de ”aroganță” nu a mai fost decât un pas. Iar Gorbaciov l-a făcut fără să stea pe gânduri.

Așa cum se întâmplă înaintea unui ”meci” de importanță capitală, nu lipsesc ”mișcările de încălzire”. Josep Borrell, cel mai înalt diplomat al Uniunii Europene, a zburat în Ucraina pentru o călătorie de două zile. Scopul declarat a fost acela de a-și arăta sprijinul pentru Kiev – ”partener strategic UE” –, care aspiră să adere la blocul comunitar și la NATO, iar rușii au ridicat, din nou, sprâncenele a mirare și nu numai, considerând-se răniți în amorul propriu.

Înaintea Consiliului NATO – Rusia există, totuși, și câteva certitudini, nu numai semne de întrebare.

Moscova vrea garanții că NATO își va opri expansiunea spre est.
Totodată, Kremlinul plusează și cere încetarea cooperării între NATO și Ucraina, respectiv Georgia.
Firește, Moscova neagă afirmațiile SUA potrivit cărora ar plănui o invazie în Ucraina.
Ucraina este acuzată că își suplimentează forțele militare în estul țării, acolo unde separatiștii pro-ruși nu vor să facă niciun pas înapoi
NATO reprezintă, potrivit lui Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, ”un proiect pur geopolitic de dezvoltare a unui teritoriu care a devenit fără proprietar după dispariția Pactului de la Varșovia și după prăbușirea Uniunii Sovietice”.

De cealaltă parte, NATO acuză Rusia că masează trupe la frontiera cu Ucraina, adoptând poziții de forță, că nu și-a uitat, niciodată, veleitățile imperialiste, solicitând ca orice eventual scenariu să fie scris pe bază de ”reciprocitate”. Nu în ultimul rând, acțiunile Rusiei ar trebui analizate și împreună cu partenerii europeni ai Alianței Nord-Atlantice.

Concret, Alianța Nord-Atlantică consideră că subiectele cele mai importante care ar trebui dezbătute în timpul Consiliului NATO – Rusia sunt:

chestiuni legate de securitatea europeană;
situaţia din Ucraina şi din jurul Ucrainei;
activitatea militară și transparenţa reciprocă în ceea ce privește acțiunile militare ale NATO și Rusiei;
reducerea riscurilor în contextul geopolitic și geostrategic actual.

La mijlocul lunii decembrie, Rusia a ”mutat” și a prezentat două proiecte de tratate. Unul a avut ca destinatar Statele Unite, iar celălalt a fost expediat către NATO. Proiectele prezintă cererile de moment ale Federației Ruse, numai că nu impun și măsuri similare privind… expansiunea Rusiei spre vest. Cu alte cuvinte, Kremlinul cere, dar încă nu oferă nimic la schimb. Ar putea oferi, eventual, dar numai după ce primește răspunsul din partea celor doi destinatari.

Oficiali americani au declarat că (măcar) unele dintre solicitările Rusiei sunt inacceptabile și contrare valorilor occidentale, iar discuțiile de pe data de 12 ianuarie vor porni, cu siguranță, de la această ”ecuație” cu mai multe necunoscute. O formulă atemporal valabilă prin care aceasta să fie rezolvată este, deocamdată, doar o insidioasă și persuasivă ”Fata Morgana”.

În acest moment, relația dintre NATO și Rusia poate fi comparată cu una în care doi parteneri de viață sunt împreună, locuiesc sub același acoperiș, dar în fapt sunt despărțiți. Dorm în camere separate, își dau ”Bună ziua” sau ”Bună seara” în virtutea inerției, fiecare își gestionează propriul buget și își face propriile planuri de viitor, iar o presupusă strângere în brațe, înainte de culcare, este exclusă din start. Totuși, anticipatul divorț induce o inevitabilă stare de stres comună, motiv pentru care cei doi parteneri se așază la masa din bucătărie pentru a purta discuții, eventual negocieri. Atâta vreme cât se evită acuzațiile reciproce, discuția poate decurge în condiții amiabile, iar tensiunea ”conjugală” nu depășește cotele amenințătoare care vor (re)alimenta conflictul. Dacă sunt puse pe masă frustrările trecutului, atunci nici vorbele în doi peri sau spargerea farfuriilor nu pot fi eliminate din scenariu.

Marele semn de întrebare care planează înaintea Consiliului NATO – Rusia este cel referitor la un eventual răspuns negativ în fața solicitărilor venite de la Kremlin. Vladimir Putin a preferat o atitudine evaziv-misterioasă, din acest punct de vedere, precizând, la finalul anului trecut, doar că vor fi analizate mai multe opțiuni dacă cererile Rusiei vor fi refuzate.

Chiar dacă liderul de la Kremlin a cerut ca respectivele garanții de securitate cerute de Rusia să fie oferite ”imediat” – arătând, pentru câteva secunde, pumnul de fier din mănușa catifelată -, Casa Albă a replicat că există o ”unică agresiune”, iar prezența zecilor de mii de militari ruși la granița cu Ucraina este o transformare în realitate a ”retoricii belicoase” pe care o îmbrățișează Vladimir Putin.

Pornind de la aceste considerente, rămâne de văzut dacă vom asista la un ”un meci de tenis” – adversarii sunt eleganți, nu se ating, schimbă mingi cu rapiditate și, la final, se îmbrățișează pe deasupra fileului – sau la un ”meci de box” cu declarații contondente – atât înaintea ”confruntării”, cât și după. Eventual anticipate replici din care să reiasă, la finalul întâlnirii, că adevărul absolut este deținut doar de una dintre cele două părți.

Și asta cu atât mai mult cu cât, așa cum spunea muzicianul american Marvin Gaye, ”negocierea înseamnă să obţii maximul de la oponentul tău”.

Citește și:

Articole recomandate