Și, totuși, de unde prețurile astea?
Spun mulți că România e o țară scumpă. Am încercat să aflu, comparând cu alte țări din Europa, țări în care am stat mai mult de o săptămână, într-o vacanță care mereu te păcălește că e totul e bine, în colțuri de lume pe care le cunosc, dacă prețurile în țara noastră sunt, într-adevăr, mai mari decât „pe-afară”. Era greu de crezut, că doar țara noastră nu-i vreun spațiu de lux, cu salarii mari și cu standarde de viață atât de ridicate.
România nu-i mai scumpă la taxele de drum. La noi nu se plătesc taxe de autostradă și vignete de zeci de euro, pentru un drum de trei ore și jumătate. Explicația e simplă: noi nu avem drumuri. Sunt atât de puține autostrăzi (deși autoritățile se laudă că se va atinge curând borna de 1000km – e totuși puțin după treizeci de ani de la Revoluție!), sunt atât de puține drumuri expres și centuri ocolitoare adevărate, încât n-am avea ce să taxăm.
Există o rovignetă care nu costă așa de mult și pe care șoferii o plătesc cuminți, există taxa de pod de la Cernavodă, pentru care bombăne turiștii în drum spre mare, dar nu din cauza sumei, ci pentru că, uneori, sunt obligați să stea la coadă, pentru plată cash, având în vedere că sistemul de plată prin sms nu funcționează mereu cum trebuie.
În plus, dacă ar fi să fim corecți, nu sunt sigură că banii pe care statul român i-ar încasa pe autostrăzi s-ar duce în construcția și mentenanța drumurilor noi și vechi. E prea mare gaura în punga cu bani a României. Pe undeva, cad.
România nu-i mai scumpă la benzină și motorină. În alte țări, se plătește, pentru un litru, prețul de doi euro sau aproape de pragul psihologic. La noi, încă poți alimenta cu mai puțin de un euro și jumătate pe litru. Explicația? Poate puterea de cumpărare a românilor e respectată și cineva care dictează ordinea în stațiile private de benzină și motorină a pus frână creșterii prețurilor. Poate nu. Rămâne de investigat.
România e mai scumpă, deci, la ceva? Da! O cafea, o apă și o felie de chec în oraș, în centre comerciale sau în centru de urbe, costă aproape dublu, comparativ cu Portugalia, de exemplu, unde nu e nici pe departe un lux să ieși dimineața să iei micul dejun la cafeneaua populară din colțul străzii.
Poate de aceea, în astfel de țări, ca Portugalia, există tradiția cafelei în oraș, pe care și cei mai în vârstă, care se mișcă greu, cu cârje sau baston, o respectă. Vin, dis de dimineață, cu ziarul în mână, să dea bună ziua vecinilor de cartier. În România, cu ce ziar în mână să venim? Și cum să plătim peste 10 lei, pentru o ceșcuță de energie, în fiecare zi? De ce? Poate tot din lipsa acelor reflexe de civilizație despre care vorbeam săptămâna trecută…
Ar mai fi de comparat prețuri la gaze, electricitate, întreținere… Că de o cină „fine-dining” nu poate fi vorba în enunțurile noastre. Dar se face târziu și ceasurile bat a retragere.
Concluzia ar fi că țara noastră e prea scumpă în atât de multe sectoare și oferă atât de puțin la schimb alor ei, încât nu-i de mirare că mulți dintre cei fără șansă aleg să plece mai la vest, unde plătesc pentru drumuri, dar le au, unde plătesc pentru vacanțe, dar primesc la schimb ce așteaptă, unde plătesc pentru educație, dacă e necesar, dar cresc copii responsabili, cetățeni adevărați ai lumii întregi. De ce acasă nu se poate? Cine regizează prețuri, cheltuieli, obligații? Așa bogați îi facem?
Citește și:
Despre literatura română și autorii ei