Despre literatura română și autorii ei

Am scris despre neputința instituțiilor de cultură de a organiza târguri de carte care, culmea, să-i mulțumească pe toți, am povestit, în multe rânduri, despre neșansa unora de a umple bibliotecile cu opere deloc fundamentale. Aș vrea acum să ridic problema autorilor români. Unde mai sunt autorii români? Cine îi mai promovează? Cine îi mai citește?

Stând, săptămânile trecute, câteva ore pe zi într-un loc care ar trebui să fie dedicat literaturii, a trecut pe lângă mine un tânăr, de vreo douăzeci și ceva de ani, care vorbea o limbă română destul de limpede, dar care părea că nu-i aparține în totalitate, și care mi-a povestit că, imediat după ce s-a născut, părinții s-au mutat în Spania, unde l-au dus și pe el, pentru a crește într-o altă lume, pentru a învăța altfel reflexiile de civilizație pe care, la acel moment și în acel context, România părea să nu le cunoască. (Acum le are?).

ULTIMA ORĂNavă cargo lovită de o dronă în apele teritoriale ale României. Ţintă aeriană detectată în zona Insulei Şerpilor

10:22

NEWS ALERTPrimii manifestanți AUR au ajuns în București. Jandarmii fac pregătiri intensive în zona mitingului

10:09

Românul spaniolizat (sau spaniolul cu origini românești) s-a oprit la standul meu pentru că numele Păunescu îi spunea ceva. Nu știa exact ce, nu știa nici opera tatei, cu atât mai puțin recentele mele încercări literare.

Dar s-a oprit la Librăria Păunescu, pentru că era conștient că acolo găsește literatură română. El m-a întrebat, mirat și aproape revoltat, de ce în marile librării din București, de ce în marile librării și la marile târguri din țară nu se găsesc autori români? De ce e plin de cărți de dezvoltare personală, traduse de prin străinătățuri pretențioase, din care să învățăm cum să trăim, cum să murim, cum să ne pregătim de fiecare dintre aceste momente, cum să luăm de la capăt existența prin sfere energetice și emoționale.

Chiar așa, de ce? De ce ni se pare mai important să promovăm nume din alte geografii și idei de viață de prin alte realități, când îi avem pe Eminescu, Sorescu, Stănescu, Creangă, Caragiale, Sadoveanu, Rebreanu, Slavici, iar lista e lungă și ar trebui să continue…

De ce, în loc să promovăm autori tineri, cu simțul cuvântului, mergem înainte de mână cu principii de viață care nu ni se potrivesc pe de-a-ntregul? Tot la târgurile de carte pe la care am fost, au venit la mine mame cu copii pasionați de scris, care au cărticele de poezie gata de tipar, dar pe care nu vrea nimeni, nicio editură, să le ia în primire. Mă întrebau pe mine cum am reușit să public două cărți. Singură. Dar nefiind, totuși, singură pe lume.

Așadar, librăriile românești aleg autori străini. Promovează dezvoltarea personală și runele mai mult decât orice are de-a face cu inima adevărată. Editorii și librarii nu mai caută poezie, nu mai vând autori români, clasicii aproape au intrat în dulapurile în care s-a cerut, cândva, cu inconștiență, să fie băgați, e ceață multă lăsată peste operele de dinainte de noi.

Vin românii acasă, în vacanță, și nu-i învață nimeni ce autori ar putea să aleagă pentru bibliotecile de peste hotare.

Și din această cauză cei plecați uită repede limba română. Iar copiii lor, născuți dincolo de granițe, nu mai învață nimic despre cultura din care provin. Ne adoptă străinătatea, ne lăsăm adoptați, ni se șterge memoria, ni se șterge ADN-ul.

Ai cui mai suntem? Care ne e literatura?

Citește și:

Vârstele lui Florin Piersic

„Noi n-avem valoare, noi nu existăm”

Omul după boală…