Cazul Halep, cazul România

Scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep a făcut înconjurul lumii. Toți se pricep, printr-o magie, într-o singură clipă, fie la cantitățile ascunse de substanțe interzise din suplimentele pe care, de multe ori, le aleg sportivii, fie la preparatorii fizici dispuși să își pună în pericol cariera, aducând în dietele zilnice ale acelora care îi plătesc fel de fel de compuși care „nu ies la analize”. Ce bine se pricep toți! Și ce mult se speculează, pe baza acestor priceperi inventate!

Nu știu, la fel cum nu știe o țară întreagă, dacă Simona Halep s-a dopat conștient, pentru că a vrut să aibă ceva în plus în forță, în viteză, față de adversare, pentru că a vrut să câștige medalii atât de prețioase cu metode necurate.

FLASH NEWS Emmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa

00:40

CONTROVERSĂ Dominic Fritz, după ce și viceprimarul său a pierdut procesul cu ANI: „Regimul incompatibilităților a scăpat de sub control”

00:30

Habar n-am dacă roxadustatul pe care i l-au găsit în corp a fost ingerat cu bună știință sau a fost înghițit de sportivă doar pentru că a crezut orbește în echipa medicală care o avea, la momentul respectiv, în grijă. Sigur că, oricum ar fi, ea e, măcar într-o măsură vinovată. Și laboratoarele, oricât ar fi românii de „persecutați”, la un astfel de nivel, mă îndoiesc că greșesc.

Dar:

Am auzit varianta potrivit căreia Simona Halep ar trebui să fie recunoscătoare pentru că nu i s-au retras premiile din anii trecuți și pentru că nu i s-au confiscat toți banii câștigați din tenis. Or se știe că există atât de multe controale, atât de des, la mai toate turneele mari, încât, dacă Halep s-ar fi dopat conștient și constant, s-ar fi aflat de mult timp.

Dar ea a fost mereu curată. Până într-o zi nefericită, anul trecut. Cum am putea, atunci, să îi punem sub semnul întrebării întreaga carieră? De ce am face asta?

Am mai auzit și înjurături spre Simona Halep de la oameni pe care îi cunosc și despre care știu că țin cu țara, cu oamenii ei. Nu i-am înțeles. Nu i-am aprobat. Din moment ce noi, românii, cu guvernanți care pun la bătaie orice pentru scopuri mărunte, mai puțin bani și dotări pentru educație, medicină și sport, avem atât de puține șanse, cum să nu ne bucurăm în clipa în care una de-a noastră ajunge lider mondial? Cum să îi dăm în cap, cu prima ocazie, și să spunem că succesul ei a fost unul mințit, nemeritat, nemuncit?

Am mai văzut și declarații ale Simonei, ale tatălui ei sau ale oamenilor din staff care, într-adevăr, la analize atente și dure, par că se bat în cap în cap. Chiar faptul că Halep nu a declarat suplimentele contaminate e un semn de întrebare. Dar aleg, și în această situație, să țin cu România. Să cred în România. O fi fost un accident! Pentru că îmi e greu să merg pe drumul care arată că Halep și-ar fi pus în pericol trecutul, prezentul și viitorul, pentru un trofeu la US Open sau pentru o medalie oriunde altundeva.

După atâta performanță, după locul 1 în clasamentul WTA, după o viață dedicată tenisului, după drapelul țării dus pe cea mai înaltă treaptă, mă rog și eu ca nu acesta să fie sfârșitul carierei Simonei Halep! Avem nevoie de oameni care luptă, avem nevoie, ca de aer, de oameni care nu obosesc. Avem nevoie de Dumnezeu. Prea e frumoasă România, prea sunt frumoși bătrânii noștri. De-ar fi și prezentul la fel…

Citește și:

De ce?

Autostrăzile din Maramureș

Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul

Sfântă Mărie, tot mai scumpă sărbătoare

Cultura la cort

Arde Europa!