Ștefan Popescu: Ucraina la 35 de ani

Ucraina a sărbătorit 35 de ani de la independența sa juridică. Independența sa geopolitică încă se dispută și nu numai pe câmpul de luptă, dar și în interiorul statului ucrainean. Având în vedere că Ucraina este un vecin al României și mai ales poziția tradițională a României de a susține dreptul fiecărui popor de a dispune de propriul destin, nu putem decât să îi dorim să reușească obținerea acestei independențe, clarificarea situației sale strategice, stabilizarea și mai ales oprirea războiului care în fiecare zi înseamnă distrugeri ireparabile de patrimoniu și vieți omenești.Numai cei care nu înțeleg pe deplin drama acestui popor și numai cei care nu înțeleg deloc cum funcționează politica internațională, pledează pentru un război fără limite. Acest lucru nu înseamnă defetism, nu înseamnă nicidecum concesii făcute Rusiei, dar orice minte lucidă și empatică recunoaște faptul că orice război trebuie evaluat și prin prisma obiectivului final: existența unui stat viabil care să ofere un viitor propriilor cetățeni.Este regretabil că aceste lucruri nu sunt înțelese nici de mulți care au fost învestiți cu încrederea alegătorilor români și care, contrar informațiilor de care dispun, îndreaptă România pe un teren periculos. Scriu toate acestea deoarece poate la un moment dat – chiar dacă, potrivit vorbei atribuite lui Iorga, România e țara în care nu te poți compromite – se va face un examen al acestei perioade, incluzând și responsabilitățile celor care au condus politica externă și de apărare și felul în care interesele României au fost definite. O politică responsabilă nu înseamnă abandonarea principiilor, ci capacitatea de a le articula cu realismul strategic.

Revenind la evenimentul aniversar, am citit undeva despre cadourile făcute Ucrainei de coaliția de voință. Eu sunt de părere să scriem mai degrabă despre serviciile aduse de Ucraina unor state din coaliția de voință din postura de actor strategic de primă linie – căci aceasta este situația pentru țara de la Nord și Est de România. Rezistența sa militară are în vedere și atingerea unor obiective strategice ale multor state occidentale. Căci dincolo de dimensiunea morală incontestabilă a sprijinului acordat pentru un stat invadat, există întotdeauna și o dimensiune strategică.Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că Ucraina a devenit principalul spațiu de confruntare militară dintre Rusia și Occident, suportând costurile umane și materiale ale unei competiții strategice mult mai largi. Cu alte cuvinte, chiar și atunci când sprijinul extern este justificat prin apărarea suveranității și integrității teritoriale a unui stat, deciziile privind durata conflictului, nivelul escaladării și condițiile unei eventuale păci se iau nu numai la Kiev.Această realitate nu diminuează legitimitatea luptei Ucrainei, dar tocmai amploarea sacrificiului ucrainean ar trebui să impună un proces de reflecție asupra responsabilităților tuturor actorilor implicați în conflict – un stat nu poate fi redus la rolul de subcontractor strategic indiferent de importanța mizelor geostrategice.

Ucraina are dreptul deplin de a-și apăra independența, de a-și decide singură viitorul. Dar tocmai dacă respectăm acest drept ar trebui să ne punem întrebarea dacă obiectivul este victoria într-un conflict prelungit sau construirea unei păci care va fi sigur imperfectă și dramatică, dar va da o șansă supraviețuirii și reconstrucției statului ucrainean.