Prima pagină » Opinii » PNRR-ul României a fost un act de trădare națională, iar Ghinea și Cîțu trebuie anchetați pentru ceea ce au făcut!

PNRR-ul României a fost un act de trădare națională, iar Ghinea și Cîțu trebuie anchetați pentru ceea ce au făcut!

Patrick André de Hillerin
PNRR-ul României a fost un act de trădare națională, iar Ghinea și Cîțu trebuie anchetați pentru ceea ce au făcut!

Pe 21 noiembrie 2020, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, PNL a prezentat prima variantă a PNRR, în cadrul unui eveniment de partid la care au fost prezenți doar aproximativ 30 de membri ai PNL, premierul în funcție la acea dată, Ludovic Orban, și președintele Iohannis.

A fost un pur exercițiu electoral, PNL prezentând planul ca pe un proiect propriu, fără să spună că este, de fapt, vorba despre un Proiect European bine definit, care stabilește clar în ce se pot investi banii alocați fiecărei țări. PNL promitea 30 de miliarde pentru „modernizarea” României, iar Iohannis a mai plusat până la 80 de miliarde. Nimeni nu a spus, atunci, că, de fapt, cea mai mare parte din PNRR o reprezentau împrumuturile, nu granturile nerambursabile.

Fiind o porcărie electorală, PNRR-ul prezentat pe 21 noiembrie nu a ajuns niciodată la Comisia Europeană, pentru că nu fusese un plan alcătuit după cerințele UE, care, la acel moment, nici măcar nu erau foarte clar formulate.

După alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, Orban nu a mai fost premier, iar guvernul a fost alcătuit de partidele care s-au clasat pe locurile 2, 3 și 5 la alegeri, respectiv PNL, USR și UDMR. De PNRR a ajuns să se ocupe Cristian Ghinea, ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, care era și este membru al USR, partid care a avut doar 17% din mandatele parlamentare din mandatul 2020-2024.

Ghinea și premierul Cîțu și-au asumat, ei doi, PNRR-ul, nemailăsând pe nimeni altcineva să se implice în formularea acestui proiect.

România avea alocate de către CE pentru PNRR 29,2 miliarde de euro, dintre care 14,24 de miliarde erau granturi și aproape 15 miliarde erau împrumuturi. Prima variantă a PNRR depusă de Ghinea conținea proiecte în valoare de 40 de miliarde de euro. Comisia europeană i-a dat cu dosarul în cap și l-a trimis acasă, întrebându-l ce naiba nu a înțeles din alocare maximă posibilă de 29,2 de miliarde.

În mai 2021, Ghinea a trimis la Comisia Europeană a treia variantă a PNRR, care, de data asta, se încadra în bugetul stabilit de CE. Când a anunțat public această performanță, ne-a spus și că onor Comisia Europeană a recomandat României să nu acceseze și componenta de împrumuturi, ci să se mulțumească doar cu granturile nerambursabile. Ghinea s-a lăudat atunci că el a decis să meargă cu pedala la pământ, cerând toți banii pe care-i puteam accesa. El. Un singur om.

PNRR-ul României nu a fost trimis spre aprobare Parlamentului, nici înainte de a fi trimis la Comisia Europeană, nici după ce a fost negociat îndelung cu CE și aprobat de aceasta, în septembrie 2021.

Asta, deși, la final, PNRR-ul conținea angajamente de modificări legislative care nu erau decât de competența Parlamentului.

Căci, orice s-ar crede, în România Parlamentul este cel care legiferează. NU președintele, nu Guvernul, ci Parlamentul.

Așa s-a ajuns ca un singur individ, Cristian Ghinea, să negocieze modificări și reforme legislative pe care, din punct de vedere democratic, nu avea voie să le facă. Mai ales că, în 2021, Cristian Ghinea nu era nici măcar membru al Parlamentului României. El fusese ales, în 2019, pe listele USR-PLUS pentru Parlamentul European și a renunțat la calitatea de membru al PE atunci când a devenit ministru. La alegerile parlamentare din România nici măcar nu candidase în 2020.

Este o îngrozitoare și foarte gravă abatere de la Constituție. Un individ care nu a fost votat de nimeni în 2020 a stabilit, în 2021, cum vor fi schimbate legile în România, fără să aibă acest drept. În plus, nici partidul al cărui membru era și este Cristian Ghinea nu putea decide singur cum să se schimbe legile țării, dat fiind că nu avea decât 17% dintre mandatele parlamentare.

Singurul care a aprobat fanteziile legislative ale lui Ghinea a fost premierul de atunci, Florin Cîțu. Ei doi și-au asumat acest demers, cerându-ne zgomotos să le ridicăm statui pentru că schimbă România.

Cum, însă, am putea să ridicăm statui unor oameni care au acționat ilegal, neconstituțional, imoral și antinațional? Statuete ar trebui să cioplească ei în săpunul pus la dispoziție de închisoarea în care ar trebui deja să se afle.

Nu doar că cei doi au forțat, complet antidemocratic, schimbări legislative majore, deși nu conduceau vreo majoritate parlamentară, dar au produs și pagube majore bugetului țării.

Pentru că mare parte dintre proiectele prevăzute în PNRR nu au putut fi realizate în termenul prevăzut, ele au fost abandonate și s-a renunțat la atragerea sumelor aferente de la Comisia Europeană, fie granturi, fie împrumuturi.

În primul rând, alocarea totală de 29,2 miliarde de euro a fost redusă, în 2022, cu 1 miliard de euro din partea de granturi, ca urmare a recalculării performanțelor economice ale României în 2020 și 2021. Au rămas 28 de miliarde.

Din acestea, am pierdut încă 7 miliarde la renegocierea cu CE din 2025, din cauza proiectelor nerealizabile în termen (ceva autostrăzi, metroul din Cluj și multe altele). Apoi am mai pierdut 500 de milioane din Cererea 3 de plată. Am rămas, până la urmă, cu aproximativ 13,5 de miliarde de euro granturi și cam 7 miliarde de euro împrumuturi.

Deci din 29 de miliarde am pierdut aproape 9. Mai avem de primit cam 7 miliarde din cele 20-21 de miliarde de care putem beneficia în total. Mai sunt 27 de zile până când cade cortina și se încheie această aventură. Cele 7 miliarde pe care ar trebui să le mai primim înseamnă contracte semnate și parțiale sau total executate. Statul român trebuie să dea acești bani, chiar dacă ei nu mai vin de la CE.

Și este posibil să nu mai vină banii, pentru că pare imposibil să îndeplinim „jaloanele” impuse de Ghinea și Cîțu până la 31 august, data limită.

Este, așadar, foarte posibil să pierdem cam 7 miliarde de euro (5 miliarde granturi, restul împrumuturi la dobândă mică). Poate nu vom pierde decât o parte din acești bani. Nu știm încă. Dar deja am pierdut.

Toate investițiile începute în baza finanțărilor din PNRR și care nu vor mai fi finanțate prin PNRR trebuie, totuși, plătite. Pentru asta, Guvernul va trebui să împrumute bani din alte părți, la dobânzi de 7-7,5%. O catastrofă economică pentru o țară și așa înglodată în datorii făcute aiurea, pentru înarmare și alte fantezii belicoase.

Arareori putem indica un vinovat sau doi pentru un asemenea dezastru. De obicei, responsabilitatea se împarte la mult mai mulți oameni. În cazul acesta, însă, lucrurile sunt destul de clare.

Principalul vinovat este Cristian Ghinea, care s-a și fălit o perioadă, până s-a împuțit situația, că este părintele PNRR. Complicele lui este, desigur, fostul premier Florin Cîțu, cel care a girat această aventură financiară comisă în disprețul democrației.

Dincolo de orice altceva, este cel mai clar caz din istoria recentă a României în care un individ care nu a fost nici ales și nici mandatat de nimeni a reușit să bage toată țara într-o criză profundă.

Dacă nici de data asta nu se întâmplă nimic și nu schițează nimeni niciun gest pentru a face dreptate românilor, atunci, cu siguranță, ne merităm soarta.

Comentarii 3
  • Marius George

    Chiar orice dobitoc poate avea acces la functii asa inalte in tara asta? Este vorba strict de doi dobitoci si culmea si acum in fruntea Guvernului este unul si mai mare, care din fericire a foste demis dar in Romania nu mai exista LEGE ..este doar legea bunului plac! Justitia ?? a ramas un simplu cuvand in dictionar si este aplicata doar daca deranjezi prea tare !

  • Dumitru George

    Solutia este simpla:
    Legea care sa reglementeze raspunderea personala pentru angajatii la stat – inclusiv pentru membrii guvernului.
    O lege de genul asta o sa faca „liniste” in politica romaneasca.
    Iar cine o va propune, va castiga increderea romanilor.

  • Si pentru GENOCID? 2020: uciderea planificata a batranilor cu pensii in spitale, prin actiunea „frica de boala”. In fapt, romanii erau otraviti in locurile aglomerate cu fiole – vezi „votul” dupa „cocoasa” minciunilor sistemului, care a luat bani sa UCIDA! da, da, numai conspiratii…
    DAR PENTRU „VACCIN”? CARE A IMBOLNAVIT GRAV FOARTE MULTI ROMANI SI MULTI AU SI MURIT INTRE TIMP? ACTIUNE DE SARACIRE A ROMANILOR SI DE DISTRUGERE A TARII? Spuneti adevarul pana la capat!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Crin Antonescu spune că Alexandru Nazare ar trebui să fie următorul premier: „E singura soluție”
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Orașul din inima României care a trăit visul american. „Țara Oltului rămâne numai cu bogații, cu babele, cu moșnegii și cu sărăntocii”
Mediafax
Buruiana pe care ar trebui să o ții departe de grădină cu orice preț și cum previi apariția ei
Click
Descoperire incredibilă făcută în inima Budapestei. O motocicletă și doi soldați germani au fost găsiți în Dunăre
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic! Și-a etalat formele voluptoase, la aproape 50 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nivelul extrem de scăzut al Dunării a dus la o descoperire rară. Era acolo de aproximativ 80 de ani
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Suplimentele cu omega-3, o mare păcăleală? Iată ce a descoperit un studiu!