Ștefan Popescu: Ucraina, Iran – două războaie, aceeași arhitectură de putere

Zilele trecute, Ucraina a lovit o navă iraniană în Marea Caspică și chiar unele nave cargo rusești despre care se afirmă că executau în acel moment transporturi militare spre Iran. Aceste informații trebuie puse în legătură cu promptitudinea cu care Ucraina și-a oferit asistența pentru interceptarea dronelor iraniene în cursul celor o sută de zile de război de mare intensitate care a vizat Iranul.

Toate acestea sunt acțiuni destinate să creeze o valoare de întrebuințare a Ucrainei în primul rând pentru Statele Unite ale Americii care la rândul lor să continue să se implice de partea Kievului în războiul de la nordul Mării Negre.

INEDIT Cum își petrec nord-coreenii timpul la plajă. Presa de stat publică imagini rare cu oamenii în mega-stațiunea de suflet a lui Kim Jong-un

16:46

MEDIU Imagini dezolante la Gura Oltului. Plaja a dispărut în zona unde Oltul se varsă în Dunăre

16:40

Deja pentru puterile europene această valoare de întrebuințare, așa cum am expus chiar în acest spațiu acum două săptămâni, este deja bine stabilită: slăbirea Rusiei și câștigarea de timp pentru a se crea capacități militare europene proprii și refacerea competitivității industriale prin testarea, îmbunătățirea, scurtarea ciclurilor de inovație în ecosistemul tehnologiilor care intră în fabricarea dronelor.

Aceste tehnologii sunt privite din ce în ce cu mai mare interes de către americani și probabil, unele acorduri pentru înființarea de fabrici în cooperare cu ucrainenii în anumite țări vecine Ucrainei, poate chiar din România, servesc în primul rând transferului tehnologic către Statele Unite.

Toate aceste interese, după cum puteți vedea, se așază pe foarte multe drame individuale, dar și pe o dramă colectivă – criza demografică care afectează societatea ucraineană și care riscă să producă efecte ireversibile cu consecințe privind evoluția națiunii ucrainene pe scena istoriei.

Istoria va clarifica – sper – la un moment dat rolul și responsabilitatea unor lideri în eșecul negocierilor din Belarus și din Turcia din primele luni de la declanșarea invaziei ruse și care poate ar fi evitat atâtea pierderi de vieți omenești și distrugeri. Închid însă această paranteză, nu fără a mă angaja de a o trata separat într-unul din editorialele săptămânale. Subiectul de azi privește însă un alt plan cu privire la analiza celor două crize majore – Ucraina, respectiv Iran – și anume conexiunile tot mai vizibile, tot mai apropiate și nu pentru că ar exista riscul unui angrenaj care să ducă la un singur mare conflict, ci pentru că cele două sunt legate în aceeași arhitectură de putere.

Ce vreau să spun cu aceasta? Dronele și tehnologiile balistice, rutele logistice, sancțiunile, serviciile de informații și rivalitatea dintre marii actori strategici creează un singur câmp de confruntare fragmentat. Nu există o linie de front continuă de la Marea Neagră la Golful Persic. Dar există ceva mai subtil și poate mai periculos: globalizarea războaielor prin rețele. Un ministru german al Finanțelor, Peer Steinbrück, a inventat în martie 2007 expresia „capitalismul de caravană”.

O expresie asemănătoare s-ar potrivi și războaielor actuale. Războiul circulă. O dronă lansată de Ucraina poate lovi o navă iraniană în Marea Caspică sau o tehnologie verificată pe terenul ucrainean poate ajunge în Orientul Mijlociu, o navă suspectată că transportă componente militare sau arme poate deveni țintă la kilometri de orice front tradițional. Fiecare mare actor strategic global începe să nu mai privească Ucraina și Orientul Mijlociu ca două dosare separate.

Atât Iranul, cât și Ucraina sunt, privite de la Moscova, dar și de la Beijing, piese într-o arhitectură mai largă de contestare a influenței occidentale. Desigur, fără a exista, cum susțin atâtea spirite simplificatoare de la noi, o axă Moscova-Iran-Beijing perfect coordonată, ci o convergență de interese împotriva unei ordini internaționale dominate de SUA. La rândul lor, Statele Unite și puterile europene analizează tot mai mult aceste dosare împreună, și nu pentru că ar exista un front comun, ci pentru că tehnologiile, resursele și lecțiile pe un teatru de război influențează evoluțiile pe celălalt.

Prin urmare, ceea ce leagă Ucraina și Iranul nu este existența unui singur război, ci faptul că ambele sunt poziționate pe aceeași falie geostrategică a tranziției către o ordine multipolară în care vechile mecanisme sunt contestate iar noile raporturi de putere nu au încă o formă stabilă.

În această dinamică complexă, România nu este un element exterior. Țara noastră se află într-o zonă de contact, la Marea Neagră, care nu este numai o frontieră militară, ci și un spațiu de negociere permanentă, iar asemenea spații sunt cele mai bune candidate ca laborator în care se testează coabitarea de mâine.