Prima pagină » Opinii » Ucraina, Iran – două războaie, aceeași arhitectură de putere

Ucraina, Iran – două războaie, aceeași arhitectură de putere

Ștefan Popescu
Ucraina, Iran - două războaie, aceeași arhitectură de putere

Zilele trecute, Ucraina a lovit o navă iraniană în Marea Caspică și chiar unele nave cargo rusești despre care se afirmă că executau în acel moment transporturi militare spre Iran. Aceste informații trebuie puse în legătură cu promptitudinea cu care Ucraina și-a oferit asistența pentru interceptarea dronelor iraniene în cursul celor o sută de zile de război de mare intensitate care a vizat Iranul.

Toate acestea sunt acțiuni destinate să creeze o valoare de întrebuințare a Ucrainei în primul rând pentru Statele Unite ale Americii care la rândul lor să continue să se implice de partea Kievului în războiul de la nordul Mării Negre.

Deja pentru puterile europene această valoare de întrebuințare, așa cum am expus chiar în acest spațiu acum două săptămâni, este deja bine stabilită: slăbirea Rusiei și câștigarea de timp pentru a se crea capacități militare europene proprii și refacerea competitivității industriale prin testarea, îmbunătățirea, scurtarea ciclurilor de inovație în ecosistemul tehnologiilor care intră în fabricarea dronelor.

Aceste tehnologii sunt privite din ce în ce cu mai mare interes de către americani și probabil, unele acorduri pentru înființarea de fabrici în cooperare cu ucrainenii în anumite țări vecine Ucrainei, poate chiar din România, servesc în primul rând transferului tehnologic către Statele Unite.

Toate aceste interese, după cum puteți vedea, se așază pe foarte multe drame individuale, dar și pe o dramă colectivă – criza demografică care afectează societatea ucraineană și care riscă să producă efecte ireversibile cu consecințe privind evoluția națiunii ucrainene pe scena istoriei.

Istoria va clarifica – sper – la un moment dat rolul și responsabilitatea unor lideri în eșecul negocierilor din Belarus și din Turcia din primele luni de la declanșarea invaziei ruse și care poate ar fi evitat atâtea pierderi de vieți omenești și distrugeri. Închid însă această paranteză, nu fără a mă angaja de a o trata separat într-unul din editorialele săptămânale. Subiectul de azi privește însă un alt plan cu privire la analiza celor două crize majore – Ucraina, respectiv Iran – și anume conexiunile tot mai vizibile, tot mai apropiate și nu pentru că ar exista riscul unui angrenaj care să ducă la un singur mare conflict, ci pentru că cele două sunt legate în aceeași arhitectură de putere.

Ce vreau să spun cu aceasta? Dronele și tehnologiile balistice, rutele logistice, sancțiunile, serviciile de informații și rivalitatea dintre marii actori strategici creează un singur câmp de confruntare fragmentat. Nu există o linie de front continuă de la Marea Neagră la Golful Persic. Dar există ceva mai subtil și poate mai periculos: globalizarea războaielor prin rețele. Un ministru german al Finanțelor, Peer Steinbrück, a inventat în martie 2007 expresia „capitalismul de caravană”.

O expresie asemănătoare s-ar potrivi și războaielor actuale. Războiul circulă. O dronă lansată de Ucraina poate lovi o navă iraniană în Marea Caspică sau o tehnologie verificată pe terenul ucrainean poate ajunge în Orientul Mijlociu, o navă suspectată că transportă componente militare sau arme poate deveni țintă la kilometri de orice front tradițional. Fiecare mare actor strategic global începe să nu mai privească Ucraina și Orientul Mijlociu ca două dosare separate.

Atât Iranul, cât și Ucraina sunt, privite de la Moscova, dar și de la Beijing, piese într-o arhitectură mai largă de contestare a influenței occidentale. Desigur, fără a exista, cum susțin atâtea spirite simplificatoare de la noi, o axă Moscova-Iran-Beijing perfect coordonată, ci o convergență de interese împotriva unei ordini internaționale dominate de SUA. La rândul lor, Statele Unite și puterile europene analizează tot mai mult aceste dosare împreună, și nu pentru că ar exista un front comun, ci pentru că tehnologiile, resursele și lecțiile pe un teatru de război influențează evoluțiile pe celălalt.

Prin urmare, ceea ce leagă Ucraina și Iranul nu este existența unui singur război, ci faptul că ambele sunt poziționate pe aceeași falie geostrategică a tranziției către o ordine multipolară în care vechile mecanisme sunt contestate iar noile raporturi de putere nu au încă o formă stabilă.

În această dinamică complexă, România nu este un element exterior. Țara noastră se află într-o zonă de contact, la Marea Neagră, care nu este numai o frontieră militară, ci și un spațiu de negociere permanentă, iar asemenea spații sunt cele mai bune candidate ca laborator în care se testează coabitarea de mâine.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Trebuie să oprească acest circ”. Moșteanu îl acuză pe Grindeanu că a răspândit informații false despre economia României
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de euro. Un fost punct vamal îi poartă numele
Mediafax
Cum învață copiii românilor din Germania să nu-și uite rădăcinile. Proiectul unei biserici românești
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un nou studiu sugerează că, până la urmă, cometele probabil nu au adus viața pe Pământ
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!