Băsescu îi face o sugestie lui Iohannis: ”Oare va juca domnul președinte?”. ÎNTREBAREA care ar trebui pusă la referendum

Publicat: 15 02. 2017, 12:24

”Oare va juca Domnul Președinte Iohannis?

În 2009, eu am declanșat un referendum pentru ca Parlamentul să devină unicameral și să aibă 300 parlamentari. Un parlament unicameral implica și modificarea Constituției, nu numai a Legii Electorale. Deși a fost validat de Curtea Constituțională, referendumul nu a fost pus în aplicare de Parlament, încălcându-se grav Art. 2 alin.1 din Constituția României care spune clar, citez, „Suveranitatea natională aparține poporului roman, care o exercită prin organele sale reprezentative, consultare prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum”.

Azi, Președintele Iohannis ar putea introduce la referendumul pe care îl va declanșa și întrebarea: „Sunteți de acord ca Parlamentul României să fie format din 100 senatori și 200 deputați ?”.

Această întrebare, dacă referendumul va fi validat, face imposibilă nerespectarea rezultatului referendumului pentru că nu mai este necesară modificarea Constituției, ci doar a Legii Electorale.

În plus, întrebarea are avantajul că va fi un catalizator pentru prezența la vot a românilor și nici nu repetă întrebarea din 2009”, a scris Băsescu pe Facebook.